Chiar dupa ce am terminat de scris povestea anterioara si am iesit afara din camera am o surpriza placuta. Pe canapeaua din sufragerie ma asteapta cuminte pachetelul cu noua janta. O desfac si ma bucur sa constat ca este exact ce mi-am dorit, la fel ca cea veche, difera doar culoarea. Insa este si normal, daca in Europa o cumperi alba, aici pe continentul negru si ea va fi neagra 🙂 Ii multumesc foarte mult domnului Alexandru, de la Ambasada Romaniei din Pretoria pentru ajutorul si interesul aratat.
A doua zi dau un telefon lui Shilus, un mecanic de biciclete care mi-a fost recomandat. Abia maine ma poate ajuta. No bine, atunci daca tot nu am nimic mai bun de facut plec la cumparaturi in Milmani Mall.
Dupa amiaza, la ora 15 am stabilit cu doamna Luring sa ne vedem la consulatul onorific al Romaniei din Lusaka. Am parte de o primire calduroasa si ma bucur sa pot vorbi romaneste cu cineva in carne si oase.
La masa greceasca de duminica, ambasadorul Greciei imi spusese ca doamna consul este cel mai bun dentist din toata Lusaka. Si asa si pare sa fie, cabinetul este foarte modern si desi poate dentistii sunt singurele persoane de pe planeta asta de care imi este frica, poate m-as lasa pe mainile dansei 🙂 Din fericire nu am in momentul de fata nici o problema la dantura.
Consulatul se afla la subsolul imobilului. Dupa ce fac cateva poze, doamna Luring imi propune sa vin a doua zi in vizita la masa. Accept cu placere si apoi ne luam ramas bun.
A doua zi plec de dimineata sa rezolv problema rotii la Shilus. Il sun de doua ori pentru indicatii si ajung relativ usor la el. Nici nu este foarte departe de hotel, maxim 2 km. Atelierul se afla intr-o piata, intr-un cartier mai saracacios.
Shilus nu a ajuns inca la munca, insa baietii lui se apuca de treaba. Imi demonteaza roata, scot cercul vechi si se apuca sa respiteze. Cat muncesc vorbesc cu Daniel, care e si el aici cu bicicleta. A avut una mai draguta, insa a vandut-o ca a avut nevoie de bani si acum si-a cumparat un Giant second-hand cu $150. Un alt domn este aici cu baiatul lui de 5 ani sa-i cumpere un BMX cu $80. Cand aude ca vin de la Cairo vrea sa imi cumpere ceva de baut si desi ii spun ca nu consum alcool, macar vrea sa-mi ofere o sticla de apa. Ii multumesc mult si ii urez succes piciului cu noua bicicleta.
Shilus apare si el si centreaza roata. Pare si sper sa fi facut o treaba buna. Il intreb daca are si un cric si gaseste unul destul de fain. Este second hand si ii lipseste un surub dar il face rost de undeva. Din pacate este prea scurt, insa poate pot sa fac ceva sa il lungesc. Chiar imi place, este un cric central dar care se strange pe o singura parte si nu incomodeaza lantul.
Cat incearca sa monteze cricul observa si imi arata o fisura in cadru. Este cat un fir de par, si se intinde incepand de la o sudura cam pe o treime din circumferinta tevii. Nu as vrea sa am surprize sa mi se rupa cadrul in cine stie ce pustietate. Poate aici in Lusaka gasesc pe cineva care poate executa o sudura TIG. Shilus pare sa stie pe cineva si imi da un numar de telefon. Poate la el pot sa si prelungesc cricul, asa ca ma decid sa il cumpar.
Si acum am o surpriza. Intreb cat ma costa si imi spune 30 kwacha manopera si 50 kwacha cricul. Asta inseamna cam $8, iar omul chiar s-a muncit si si-a dat interesul. Ii dau o bancnota de 100 kwacha si ii multumesc mult.
De aici plec direct la domna consul acasa. Gasesc usor adresa si sunt invitat inauntru la masa. Cat “parchez” bicicleta am parte si de o alta surpriza foarte neplacuta, mult laudata sea Brooks tocmai s-a rupt. Nu am ce face acum, incerc sa o mut mai in fata ca sa prind ruptura in clema si poate maine o sudez si pe ea. Intru inauntru, si de data asta am parte de o surpriza placuta, mai precis o ciorba de perisoare foarte gustoasa. Apoi urmeaza cea mai buna friptura de vita pe care am mancat-o in Africa si o prajitura cu mere.
Este o companie placuta si vorbim mult. Aflu si ca in Zambia nu sunt prea multi romani, cam douazeci, iar unii dintre ei au fost pacaliti in afaceri aici. Mai pe seara vin si sotul si cumnatii dansei cu care povestesc in engleza. Pe la orele 19 trebuie sa ma retrag, sa nu stau pe strazi prea tarziu. Vreau nu vreau, primesc provizii de biscuiti si ceai si nu sunt lasat sub nici o forma sa refuz. Plec bucuros ca am cunoscut oameni asa de ospitalieri.
Dimineata urmatoare plec cat mai devreme. Am vorbit cu relatia lui Shilus si merg pe Kafue Rd. langa supermarketul Game sa ma vad cu el. Ma indruma telefonic iar cand il gasesc am un soc. Vrea sa sudeze aluminiul cu autogenul … Nu mersi, mai bine merg cu cadrul fisurat. Daca pune torta pe bicicleta aluminiul va deveni casant si nu voi ajunge departe. Initial imi spune ca a mai sudat cuiva asa si a tinut, insa ulterior imi da dreptate si imi spune sa merg pe o alta strada in capatul celalalt al orasului sa caut un centru de cercetare al aliajelor.
Intre timp vad ca de dimineata domna Luring mi-a dat un numar de telefon al cuiva care ma poate ajuta. Il sun si imi spune ca are un aparat de sudura TIG, si se afla tot pe Kafue Rd., doar ca la 7km mai incolo. Parcurg rapid distanta si ajung pe Mukwa Drive, un fel de Pipera a Lusakai unde Wilson are un atelier bine organizat. Este un muzungu, si se ocupa in principal de motociclete, fiind dealer de KTM. Dar pe langa ele se mai ocupa si de biciclete.
Cat astept sa-mi vina randul observ ca si un suport de sticla de apa mi s-a rupt, dar nu e bai, il scot pe cel de jos si il pun sus. Oricum bidonul de jos nu il prea foloseam, de multe ori era plin de noroiul de pe drum.
Dau jos butucul si grupul pedalier, si apoi curatam vopseaua de pe langa fisura. Ca aceasta sa nu se mai propage da doua gauri in fiecare capat al ei. Apoi magie, foloseste mult ravnitul aparat de sudura TIG si cadrul este sudat. Stiu ca daca aluminiul nu este retratat termic nu este la fel de dur, insa este mai bine decat cu o fisura. Imi sudeaza si bucata rupta de la sea si apoi imi prelungeste si cricul cu doua bucati de teava de aluminiu.
Toata operatiunea ma costa 350 kwacha, insa acum ma simt gata sa pot porni din nou la drum. Cat am lucrat la bicicleta, ploaia torentiala care se stranise afara de o ora tocmai ce s-a oprit. Pedalez rapid cei 21 km pana la hotel unde ma bucur ca pot sa las bicicleta pe cric de data asta si nu sprijinita de pereti.
Si iata ca dupa atata timp de stat aici in Lusaka a venit timpul sa plec. Imi iau la revedere de la personalul de la hotel care a fost foarte amabil cu mine in acest timp si m-am simtit ca acasa. Imi pun bagajele pe Rih, inalt steguletul Romaniei si plec la drum.
Ce diferenta, parca sunt melc. Deunazi pedalam cu 25-30 kmh catre ambasada, iar acum cu tonajul de bagaj abia ating 18-20 kmh. Dupa 40 minute ajung la ambasada Africii de Sud, si dupa ce las bicicleta in paza gardienilor intru sa vad rezultatul : am sau nu viza ?
Am emotii cat astept. Daca mi-au respins cererea de viza ? Daca nu e gata ? Mai pot aplica din nou daca e in Windhoek ? Un refuz ar fi insemnat ca proiectul Cairo-Cape Town va fi aproape imposibil. Si totusi … Am viza !!! Fara nici un fel de alte intrebari si explicatii primesc pasaportul si constat acest lucru. Este doar pe douazeci de zile si este mentionat ca se acorda doar pentru turul Cairo-Cape, dar este suficient. Am doar 700 km de pedalat in Africa de Sud obligatoriu pe care ii pot acoperi intr-o saptamana, iar restul imi ramane sa mai explorez si sa ma pregatesc de zborul spre casa.
Nu mai pierd timpul si plec la drum. Este relativ tarziu, cam 11:30, insa terenul fiind mai plat sper sa acopar o distanta cat mai mare astazi. Han, ciclistul cu care m-am intalnit in drum spre Chipata imi spusese ca soseaua care merge catre Kafue nu are banda de urgenta si este ingust si plin de tiruri. La fata locului constat ca primii 30 km sunt cu doua benzi pe sens plus banda de urgenta, iar apoi se ingusteaza insa tot are pista de biciclete. Ajung in Kafue pe la ora 14 si parca nu as vrea sa ma opresc aici. Poate daca pedalez mai repede ajung chiar si in Mazambuka, sau poate mai gasesc vreun hotel de duzina pana acolo. Dupa alti 5 km traversez un rau mare care are acelas nume ca si orasul pe care tocmai l-am lasat in urma : raul Kafue.
Am parte si de putina ploaie. Scot pelerina si continui asa. Din pacate se nimereste si o zona unde se lucreaza si sunt directionat pe un drum de pamant plin de noroi. Cu tot cu aripile de ploaie incaltarile, sosetele si gentile mele devin maronii de la namol.
La un moment dat drumul se bifurca, iar eu fac dreapta catre Livingstone. Asfaltul bun se termina si ii face loc unei sosele pline de gropi si masini care fac zig-zag printre ele. Din pacate terenul nu mai este asa de plat si incepe o portiune de dealuri care ma incetinesc considerabil. Ma uit la ceas si nu stau bine deloc. Norii amenintatori ma gonesc din spate, si chiar si fara ei nu vad nici un loc bun de campat, hotel nici atat.
Si pe staga si pe dreapta sunt numai ferme, ingradite cu garduri. Nu am nici un loc unde as putea pune cortul. Pe la ora 18:30 soarele apune si se face intuneric. Nu am incotro, nu pot merge decat inainte, indiferent de ora macar in Mazabuka voi gasi unde sa dorm.
Deja era bezna si nu mai vedeam nimic. Nu-mi place sa dau cu Rih in gropi la viteza mare, ma tot gandesc la cadru, la jeanta, la portbagaj … Le si vad cedand, rupandu-se, crapate … Farul nu-mi mai merge din Tanzania, bateria reincarcabila s-a stricat. Am o lumina chioara de pus in USB, si combinata cu un powerbank imi incropesc un fel de far. Nu ma ajuta prea mult, vad doar cam la doi metri in fata, nu destul cat sa evit toate gropile, mai ales cand imi mai vine si cate o masina din fata si ma orbeste. Ca totul sa fie cat mai placut incepe sa si burniteze usor.
Cand sa tot mai fi avut 20-25 km pana in Mazabuka, Ruan se opreste cu masina pe stanga. Se da jos si ma intreaba daca sunt ok, iar apoi imi spune ca daca continui asa sigur o sa ma loveasca un TIR. Nu sunt neaparat atat de sigur de acest lucru, insa cand ma invita sa dorm la el la ferma nici nu-mi trece prin cap sa-l refuz. Sunt obosit, nemancat , ud si deja nu mai e placut sa pedalez. Urcam pe Rih in masina, care din fericire este un pick-up si merge usor. La doi kilometri de aici facem la dreapta si mergem pret de 10 km pe un drum de pamant foarte noroios, noroc ca masina este un 4×4.
Nu vad mare lucru din ferma fiind noapte, insa aflu ca se cultiva trestie de zahar. La ferma primesc o saltea pe dusumea si permisiunea sa folosesc un dus cu apa calda. Ma simt deja putin mai uman. Dupa ce termin dusul imi ofera si un sandvis pe care il infulec cu nesat. Ma intreaba daca mai vreau unul, si desi as mai fi vrut cel putin inca patru ii refuz. Nu vreau sa incomodez mai mult decat este cazul.
Seara ne-o petrecem vorbind. Sunt trei baieti din Africa de Sud, cel mai tanar este baiatul care m-a ridicat de pe strada si are 22 ani, iar cel mai batran are 26 ani. A lucrat si in Anglia unde a cunoscut romani. A invatat si cateva cuvinte de la ei, insa nu le pot reproduce aici, au legatura oarecum cu moneda din Botswana. Peste noapte se face frig de la atata ploaie si imi pun nu unul ci doua tricouri cu maneca lunga de la Merinito pe mine ca sa ma incalzesc.
Nu am mult de dormit, m-au avertizat de la bun inceput ca ei la ora 6 dimineata trebuie sa fie la o scoala. Ploua, iar totul este o balta cu namol. Ruan ma ia cu masina sa ma scoata la drumul asfaltat. Pentru ca atunci cand ajungem acolo tot ploua torential imi spune sa vin cu ei la scoala si accept. Cat stau acolo poate sta si ploaia …
Ma asteptam sa fie o strangere de fonduri pentru o scoala africana, insa este vorba de o scoala pentru muzungu. Este moderna, are piscina olimpica, terenuri de tenis, forbal, tot ce vrei. Singura ei problema cred ca este locatia : la 8 kilometri de drumul princial, prin noroaie.
Aici are loc un eveniment : inot in bazin 1,5 km, apoi 40km cu bicicleta si 10 km de alergat. Totul pentru o strangere de fonduri pentru imbunatatirea acestei scoli de lux. Sunt multi oameni si toti muzungu. Dupa o ora ploaia pare sa mai fi stat si baietii ma duc inapoi la asfalt. Le multumesc mult pentru tot si pornesc la drum.
Vremea este capricioasa si ma tot ploua. Merg numai cu pelerina de ploaie si combinat cu faptul ca am mancat insuficient si nu am dormit mult efectiv nu am spor. Trag de mine sa merg si fac multe pauze. Peisajul nu este variat si nu prea gasesc nimic de vazut. Cred ca singurul lucru memorabil in afara de ploaie a fost o conversatie cu Francisc, un fost politist, acum pensionar.
Nu foarte tarziu ajung in Monze, insa nu ma mai simt in stare sa continui. Astazi aici ma voi opri din pedalat si ma bucur sa gasesc un local un pot sa savurez un carnat cu cartofi prajiti. Aflu si ca mi-am ales gresit perioada cand sa pedalez : in ultimii patru ani a fost seceta si nu a plouat mult, insa anul acesta …
Comments
