La revedere Africa !

Good bye Africa from Cape Town , south africa with a bicycle on a plane.

Luni de dimineata ma suna domnul Andrei care vine insotit de masina de la magazinul de biciclete. Mi l-au adus pe Rih . De asemeni primesc si trei cutii de carton ca sa-mi impachetez restul de bagaj. Inainte sa plece, sunt invitat pe seara din nou la un restaurant cu specific indian.

Ma apuc de impachetat. La unele lucruri renunt pentru a nu depasi greutatea maxima la cala avionului. Dupa cateva ore sunt aproape gata. Toate lucrurile mele aici in Africa se afla in doua cutii de carton , una pentru bicicleta si alta pentru restul.

Pe seara vine din nou Andrei la mine si mergem la restaurantul indian unde ne vedem si cu Cosmina. Ma bucur de aceasta ultima seara in Africa si de compania placuta.

Am fost intrebat intr-un interviu daca m-a ajutat cu ceva pasaportul european. Cu absolut nimic. Insa cel romanesc a fost de un real ajutor. In primul rand reprezentantii misiunilor noastre diplomatice au fost intotdeauna extrem de prietenosi si de un real ajutor . Doresc din nou sa le multumesc ambasadelor si consulatelor noastre din Cairo, Khartoum, Nairobi, Lusaka, Pretoria si Cape Town. Fara ajutorul lor calatoria mea ar fi fost mult mai dificila.

Dar de asemeni, avand pasaport romanesc m-am bucurat de o primire si mai calduroasa in Sudan : cladirea parlamentului din Khartoum a fost construita de catre romani in semn de prietenie. Toti sudanezii stiu asta si sunt recunoscatori. Cu Tanzania in trecut am avut relatii diplomatice stralucite si suntem singura tara europeana care este scutita de viza turistica.

Peste tot pe unde am fost, prin faptul ca sunt roman m-a ajutat. Chiar daca unii oameni ne confundau, si credeau ca tara noastra se afla prin America de Sud, nu suntem un popor violent care sa fi avut colonii si sa asupreasca alte popoare. Si pentru acest lucru este o mandrie sa fii roman.

A doua zi ma trezesc dis de dimineata. Am aranjat cu hotelul unde stau o masina care sa ma duca la aeroport. Cutia de bicicleta este voluminoasa si nu pot chema orice taxi.

Pana la ora 11 cand trebuie sa soseasca masina mai ies putin pana la supermarket. Am un sentiment ciudat, stiu ca este ultima zi cand ma mai plimb pe strazile din Cape Town si sunt putin trist.

Initial ma anuntare ca ma costa 180 ranzi cursa pana la aeroport, insa soferul a venit cu o dubita si cere 250. Nu e bai, insa il rog sa ne oprim la un bancomat sa mai scot ceva bani.

Aeroportul Matroosfontein este destul de mare dar foarte aerist. Nu sunt singurul cu bicicleta pe aici, mai vad doi-trei oameni ca si mine.

Ma prezint la biroul Turkish Airlines unde merg sa platesc taxa pentru bicicleta : 90 Euro. Daca in Romania, sau chiar si in Khartoum , oamenii de pe aeroport au fost terifiati de cutia mea cu bicicleta, aici este ceva uzual. Dupa ce fac check-in-ul sunt trimis la subsol la biroul pentru bagaje voluminoase.

Ramas doar cu bagajul de mana, trec de controlul de securitate si dupa o scurta asteptare ma imbarc pe avion. Am noroc si scaunul de langa mine este liber si ma pot intinde putin. Era si cazul, zborul dureaza aproape 11 ore pana in Istanbul.

Din fericire lipsind atata timp de acasa nu sunt la curent cu ultimile aparitii cinematografice si ma pot bucura sa vizionez cateva filme pe ecranul din fata mea.

Pe la ora 4:30 dimineata ajungem in Istanbul, pe aeroportul Ataturk. Dupa un alt control de securitate si o asteptare de o ora si jumatate ma imbarc din nou pe avionul catre Bucuresti.

Zborul nu dureaza decat 55 minute si ma aflu in Romania.

La controlul pasapoartelor am ghinion. Coada la care m-am asezat nu se misca. In final trec printre ultimile persoane de ghisee.

La banda de bagaje imi ajunge cutia cu lucrurile personale insa bicicleta se lasa asteptata. O doamna imi spune ca va veni cineva la poarta galbena cu ea si daca nu sa merg la un alt birou pentru bagaje pierdute.

Din fercire il gasesc pe Rih aici, dupa ce deja ma gandeam ca s-a pierdut pe drum. A ajuns cu bine si el.

Afara ma asteapta parintii si Loredana. Sunt chiar ultimul din avion care iese pe poarta.

Traficul catre casa imi aduce aminte de Nairobi cu ale sale ambuteiaje. Dar parca si acolo se circula mai bine.

Dupa aproape 7 luni am ajuns acasa. Visul meu de a strabate continentul negru de la Cairo pana la Cape Town a devenit realitate. Acum am ajuns acasa, insa sufletul mi-a ramas in Africa.

Mirosul pamantului rosiatic si al desterului, oamenii cu ale lor zambete largi si prietenoase, ospitalitatea, cerul presarat cu mii si milioane de stele toate au fost cu mine si m-au cucerit . Conturul Africii este chipul bucuriei mele, dorinta de a ma depasi si de a zambi la fiecare kilometru parcurs.

Calatoria mea ar fi fost cu mult mai dificila fara prietenii pe care mi i-am facut si m-au ajutat. Sheriff mi-a tinut de urat in Cairo, Hassa mi-a cucerit prietenia prin modul simplu si nobil de a fi in desertul sudanez. In Khartoum Basim si Jeanette m-au primit in casa lor si mi-au devenit buni prieteni. Uganda m-a intampinat cu oameni veseli si prietenosi. Providence m-a invatat cateva cuvinte in limba ei, luganda iar cu David am purtat discutii lungi si interesante. In Busia, Kenya am ras si m-am distrat cu Collis, John si Sophie, iar George a lipsit de la serviciu doar ca sa pedaleze cateva ore impreuna cu mine. Erik m-a primit in casa lui din Arusha, Tanzania si mi-a aratat cararile de pe muntele Meru. Am petrecut Craciunul impreuna cu el si familia lui. In Dar es Salaam Frank mi-a aratat orasul sau adoptiv si de asemeni mi-a prezentat Internet eXchange-ul . Cand m-am simtit mai rau Max a fost langa mine sa ma ajute iar in Mbeya Mike si-a petrecut toata ziua alergand cu mine ca sa-l reparam pe Rih. M-am bucurat sa gasesc un coltisor familiar cand am fost invitat la un eveniment al Asociatiei Elenice din Lusaka. Aproape de Maun, in Botswana, Boikanyo a glumit si a ras cu mine pana tarziu desi era obosit dupa o zi grea de munca. In Namibia Franklin m-a gazduit peste noapte si a pastrat legatura cu mine doar ca sa stie ca sunt bine, iar Oma s-a zbatut sa ma ajute intr-un moment dificil. De asemeni nu o sa pot sa-i uit pe John si pe Dawn din Africa de Sud care mi-au fost gazde si am devenit buni prieteni. Sunt doar cateva nume si locuri din cei multi pe care i-am intalnit. Va multumesc tuturor si sper sa ne revedem vreodata.

Ma uit in jur, totul este atat de familiar, insa atat de strain. Cel mai greu lucru pentru un calator este sa revina acasa.

Cat timp am fost plecat, bunicul care m-a crescut s-a stins din viata. Imi pare rau ca nu mai este aici sa povestim impreuna. Astea sunt lucrurile dureroase cand esti departe de casa …

Il asamblez din nou si pe Rih si ies putin cu el pana in parc. Fara bagaje zbor cu el cu 30 kmh. Este plin de zgarieturi si julituri, insa o bicicleta fara cicatrici nu are povesti de zis !

Acum, chiar daca aventura mea in Africa de la Cairo la Cape Town s-a incheiat va invit sa ma urmariti si in continuare in urmatoarele aventuri. Unde ? Nu stiu inca, dar vor fi cu siguranta alte meleaguri frumoase 🙂

 

Comments

comments

Most Popular

To Top