In acest moement ma aflu in Namanga, in Kenya. Se pare ca aventura mea in aceasta tara se incheie aici. Sunt la mai putin de 100 metri de granita cu Tanzania, insa voi mai astepta aici o zi sa-mi treaca raceala.
Azi se implinesc exact doua luni de cand am plecat de acasa. Am pedalat pana acum aproximativ 2700 km din care 500km in Egipt, 1200 km in Sudan, 300 in Uganda si 700 km in Kenya. Am mers in Egipt cu trenul 400 km, am plutit alti 400km pe lacul Nasser cu feribotul si am zburat din Khartoum pana in Entebbe cu escala in Addis Ababa. Am fost lovit e un TIR si am vazut piramidele din Sudan cu ambulanta.
Cei mai usori km au fost in Egipt si in Sudan unde terenul a fost plat si puteam usor sa sar de 100 km pe zi. Cel mai greu mi-a fost in Kenya cand am urcat din Kisumu pana la Mao Summit (in doua etape, dar ambele grele).
As vrea sa incerc sa trec in revista tarile pe unde am trecut. Daca iti plac monumentele si istoria, Egiptul este o tara interesanta. Insa atentie, ca sa ajungi la ele vor fi destui oameni care nu iti vad decat portofelul.
Sudanul pana acum este tara mea preferata. Este vorba de ospitalitatea sudaneza cat si depre gesturile mici : un zambet, un semn, o strangere de mana. Oamenii de acolo sunt exagerati de amabili si prietenosi. Singurul lucru negativ este curatenia lipsa din orase, insa asa era si in Egipt.
Uganda este o tara cu oameni normali si prietenosi. Este verde si foarte curata.
Kenya a fost blanda cu mine si nu mi-a aratat pana acum nimic negativ. Oamenii sunt putin mai rezervati ca ugandezii, dar destul de amabili. Insa as recomanda aceasta tara pentru parcurile nationale (cam scumpe, dar …) si pentru muntii ei de o frumusete salatica.
Si acum sa revin la povestea mea. Peste noapte ma chinuie raceala, ma doare in gat si nu ma simt foarte bine. Si totusi decid sa plec la drum, ambitionat putin de faptul ca stiu ca nu am malarie. Si oare cine este mai in masura sa ma vindece decat drumul ?
Ma strecor cum pot sa ies din Nairobi. O iau pe stradute laturlanice ca sa evit traficul din centru. Insa nici asa nu este usor, ma inghesuie matatu,autobuzele nu ma baga in seama iar oamenii care imping carute nici nu se sinchisesc ca si eu vreau sa circul.
Am fost avertizat de la ambasada sa nu intru in slum-uri, si exact asta fac. Totusi nu ma opresc si din pacate nu fac nici macar o poza. Oamenii cand ma vad se uita incremeniti la mine, probabil nu prea vad multi muzungu pe aici. Ies fara nici un fel de problema din slum si ma regasesc pe A104, care acum este o autostrada cu patru benzi de circulatie.
Poate in Europa as fi fost excortat imediat de pe autostrada si amendat, insa aici nu sunt singurul biciclist. De altfel nu este o autostrada sigilata, poti vedea animale care pasc la margine, oameni care traverseaza cum ii taie capul, vehicule cu tractiune animala, iarmaroc pe margine si de altfel tot ce doresti.
La intrarile pe autostrada sunt mai timid si ma uit sa nu vina vreun vitezoman. Incet incet trec de aeroport si drumul devine cu doua benzi si incepe sa coboare. Aproape ca ma simt ca pe motocicleta.
Dupa putin timp insa parasesc autostrada si o apuc in sud catre Namanga. Initial vazusem ca ar fi doar coborare, insa drumul urca.
Nu ma simt bine, ma doare capul si imi simt pulsul in tample, respir pe gura si ma doare in gat caci nasul meu este doar pe post de dop.
Stiu ca azi nu am nici o sansa sa ajung la granita, si cum nu ma simt bine decid sa inchei ziua mai devreme dupa doar 60 km. Ma opresc in Isinya, la Miamis Riverside Hotel.
Intru si pare un hotel fantoma. Camerele sunt toate deschise si nu este nimeni la receptie. Ma uit inauntru si conditiile par acceptabile, sincer nu cred ca gasesc mai bune prin zona.
Dupa ce stresez pe omul care matura prin curte se iveste si Halima. Imi ofera camera executive la pretul de 1500 KES. Hmm, cele normale aratau mai bine, dar asta este, pentru o zi merge. Patul are groapa si tantarii roiesc in camera.
Halima ma imbie sa incerc gustoasele preparate de la restaurant si spre ghinionul meu accept. Nu are meniu, insa cer o friptura de vita , cu salata si cartofi prajiti. Astept cam o ora, cand plictisit tocmai ce ma sculasem sa plec vine Halima cu bucatele.
La prima vedere mi-a adus o farfurie plina cu carne, la testare observ ca farfuria contine carne 15%, grasime 45% si oase 40%. Din fericire mi-a adus si cartofi prajiti si o salata de spanac, asa ca le mananc pe astea.
Dupa ce Halima ma socheaza cu nota de plata (800 KES) ma retrag in camera la somn.
Ma tot trezesc peste noapte si ma doare capul si gatul, insa nu ma simt in stare sa stau doua nopti in hotelul acesta. Si in plus, as avea doar de mers la vale.
Plec de dimineata, insa drumul este ondulat. Desi Namanga este la o altitudine inferioara fata de Isinya, urc si cobor. Chiar si daca as fi fost sanatos, 110 km de drum ondulat este mult, asa insa trebuie sa traiesc cu durerile de cap si de gat. Uit ca am nas si respir doar pe gura.
Pe o coborare am parte si de o experienta mai neplacuta. Doi pustani de pe margine imi fac cu mana, si le raspund si eu la salut. Insa unul dintre ei considera ca nu este suficient si arunca cu o sticla dupa mine. Nimereste bicicleta in roata din spate, insa eu nu am nimic.
Populatia de pe marginea drumului incepe sa fie mai pestrita. Am ajuns intr-o zona populata de Masai si se pare ca tin la straiele lor populare.
Ma uit la ceas si as ajunge in Namanga cam cand s-ar insera. Nu as vrea sa merg pe noapte asa ca incerc sa reduc pauzele.
Am noroc si ajung chiar la apus. Vad multe hoteluri inchise,iar la unul la care ma opresc nu mai au camere. Insa sunt indrumat catre un guesthouse chiar langa vama. Aici se pare ca in zona copii au fost invatati sa cerseasca si tot aud money money. Din fericire adultii sunt amabili si ma indruma catre locul unde am sa-mi petrec noaptea.
La guesthouse conditiile sunt peste asteptari, mai bune decat in Isinya, iar pretul este fenomenal : 600 KES. Decid sa stau aici doua nopti, unu la mana sunt racit si voi avea mult de urcat catre Arusha, doi la mana trebuie sa trag de timp ca sa ma sincronizez cu Lori in Dar es Salaam.
Comments
