Malawi

Malawi, autointitulata inima calda a Africii

Children in Malawi, in Chitimba Beach Lodge playing an taking pictures with me, cycling toward Mzuzu.

Plec de dimineata de la hotelul meu din Mbeya. In primul satuc ma opresc la un magazin de piese de biciclete si cu bucurie aflu ca au un cric central. La pretul de 10.000 TZS nu mai stau pe ganduri si il iau, insa din pacate voi afla mai tarziu ca este prea scurt si nu e bun de nimic. Eram entuziasmat de drumul care urmez sa-l parcurg. Citisem numai lucruri frumoase pe alte blog-uri de calatorie.

Au zis ca am de facut o urcare dificila de cateva sute de metri in altitudine si apoi 60 kilometri de coborare. Au zis ca o sa vad lacul Malawi de sus, au zis ca e frumos. Ei bine, au mintit. Am urcat cam 700 metri in altitudine, si pentru ca stiam ca ma asteapta o coborare faina nu am mai lasat energie si am tras cu nadejde la pedale. De sus a fost o coborare faina, dar numai 10 kilometri, de unde spre stupoarea mea descoper ca am de urcat tot atat cat coborasem mai devreme.

Urc cu greu o panta foarte pronuntata, de fiecare data cand ma gandeam gata, de aici o sa cobor in fata se arata iar un deal.Dupa alti 10 kilometri de urcare am parte din nou de o coborare, apoi drumul devine si mai neiertator si urca dealuri doar ca sa le coboare. Pentru ca mi-am consumat energia pe urcarea initiala acum nu ma mai bucur de peisajul frumos din jurul meu : plantatii de banane si de ceai.

Ma opresc la un baiat pe marginea drumului care vinde banane. Cumpar cateva cu greu. Baiatul nu vorbeste nici engleza si nici  swahili, doar mama lui din baraca din spate il ghideaza. Si totusi pentru 1000 TZS primesc o punga plina cu banane. Ma chinui sa gasesc un loc unde sa ma opresc sa le mananc, zona este extrem de populata.

Cand mai aveam doar 25 kilometri pana in Kasumulu fac si o pana pe roata din spate, cu tot cu cauciucul flatless. Am destule camere de rezerva la mine si nu ma mai chinui sa peticesc camera, o schimb cu totul.

Deja sunt cam la capatul puterilor, incerc sa imping bicicleta la deal, insa imi este mai usor sa pedalez decat sa o imping. Bicicleta mea cara 35 kg de bagaj + 4-6kg de apa, plus greutatea ei, cam 15 kg. Pe vitezele cele mai domoale totusi pot urca cam orice panta, chiar ca uneori nu ating decat 4-5 kmh.

Nu am vazut nici un lac de sus de pe munte, insa ma bucur nespus cand ma gasesc la granita dupa 125 kilometri grei. Fix la bariera ma opresc si vin cativa oameni care vor sa imi schimbe TZS in moneda din Malawi. Le spun ca maine voi schimba banii, astazi ma pot ajuta doar sa-mi recomande un hotel. Unul dintre ei imi spune sa-l urmez, si dupa ce urc un deal ma gasesc in fata unui hotelas dragut. Pretul este decent si primesc o camera extrem de curata, cu aer conditionat si pot sa-l pun si pe Rih langa mine.

Imi spun ca au un restaurant dupa colt, insa nu-l observ si cobor jos la pravalii. Cumpar doua pungi cu cu cartofi prajiti, ceva suc carbogazos si cu bananele care le luasem mai devreme imi compun cina.

De dimineata il incarc pe Rih si dau sa plec. Baiatul de la receptie imi spune totusi ca am si un mic dejun si ma intorc din drum sa beneficiez de el. Nu a fost prea bun, am gasit coji de oua in omleta, insa aici nu prea e loc de fite.

Vine si baiatul de ieri care m-a condus la hotel si imi schimba restul de TZS in Kwacha la un curs nu extrem de avantajos, insa suma nu era mare asa ca nu m-am mai stresat.

Stampila de iesire din Tanzania o obtin foarte usor. Echipa de fotbal din Malawi e si ea aici, insa pe ei ii deserveste un alt ghiseu. Dupa aproape doua luni de stat in Tanzania imi pare rau sa o parasesc. M-am invatat cu ea si mi-am facut prieteni pe care nu ii voi uita.Kwa heri, Tanzania !

Trec podul peste raul Songwe care delimiteaza granita Tanzaniei cu Malawi. Aici ajung in fata unei bariere si dupa ce-l sprijin pe Rih de o coloana intru in cladirea cu functionarii vamali. Aici completez doua hartii, una pentru viza si alta pentru intrare. Dau pasaportul si sunt usurat de 75 dolari americani, apoi stau si astept. Cand deja ma plictiseisem dupa jumatate de ora si ma gandeam ca daca nu-mi dau viza am de urcat iar pana in Mbeya, vine functionarul la mine si cu un zambet imi ureaza :

  • Bine ai venit in tara mea !

Am o viza in pasaport si drept de sedere de 30 zile. Daca vreau mai mult pot sa obtin o extensie de viza in unul dintre orasele mai mari, insa ma indoiesc ca va fi cazul.

Abuzez de un bancomat aflat in incinta vamii si plec mai departe. Nimeni nu ma intreaba de viza, de acte sau de orice altceva. Sunt sigur ca daca as fi vrut as fi putut trece granita fraudulos cu zero efort, ca de altfel majoritatea vamilor din Africa.

In Malawi nimic nu pare organizat si nu gasesc sa cumpar o cartela SIM. Soseaua este aproape lipsita de masini, rar vezi cate una trecand, cam la 20 minute una de alta. In schimb este multa lume, cu bicicletele, pe jos, lucrand campul sau stand la birtul comunal pierzand timpul strigand dupa muzungii pe bicicleta care trec prin fata lor.

Diferenta fata de Tanzania este foarte mare. Este o tara care in statistice este cam de 5 ori mai saraca, si se vede. Magazinele lipsesc sau sant foarte saracacioase, celebrele taxiuri-motociclete boda-boda sunt inlocuite cu taxi-biciclete si hainele oamenilor de multe ori sunt foarte saracacioase, murdare si rupte.

Daca in Tanzania auzeam foarte rar, si de multe ori doar in gluma cate un “Muzungu give me my money” aici aceste cereri sunt peste tot si am impresia ca oamenii chiar asteapta banii ceruti. Alteori imi cer sa le dau sticlele mele cu apa sau orice altceva. Cand sunt obosit imi este foarte greu sa ma opresc undeva din simplul fapt ca sunt prea multi oameni, practic nu exista un petic fara sa fie ocupat de cineva. Iar cand ma opresc sunt o atractie totala.

Dupa 50 kilometri ajung in Karonga. Orasul nu pare decat un sat mai mare, insa spre deosebire de metropolele din Tanzania are un supermarket. Ma opresc sa cumpar ceva de baut si intreb si de o cartela sim. Nu are decat de la Airtel, fara credit si mi-o taie cu foarfeca in dimensiunea ceruta de telefonul meu.

Ma duc in piata sa intreb de credit, insa aici gasesc cartele TNM si cumpar una. Pentru credit vine un baiat cu cartonase razuibile. Si stai si razuieste 26 cartonase si introdu toate codurile alea … Dupa aceea intreb de un hotel si baiatul de acolo ma conduce la un loc ce este cat de cat decent. Nu este extrem de curat, dar are aer conditionat si pot sa-l bag pe Rih inauntru.

Spre seara incerc sa mananc o friptura de vita la restaurantul lor, insa nu este cea mai buna carne pe care am mancat-o .

A doua zi, dupa un mic dejun decent pornesc la drum, sperand ca astazi ma pot bucura de drumuri plate, o raritate prin Tanzania, Kenya sau Uganda. Dar acolo unde nu e deal e vant si avansez greu. Si din cauza oamenilor de multe ori ma gasesc pedaland pana la epuizare in cautarea unui loc linistit de popas.

Spre dupa-amiaza dupa 95 kilometri ajung la o statiune pentru muzungu, cu preturi de muzungu si condtitii pentru muzungu doritori de rustic. Mai precis la Chitimba Beach Lodge. Pe mine dupa 4 luni pe drum, deja rusticul nu mai are farmec si cer o camera cu dus. Primesc una pentru un pret mai piperat si comand si un hamburger de mancare.

Ies sa fac cateva poze pe plaja si ma impreitenesc cu Kayi si tovarasii lui. Spre suprinderea mea sunt bine crescuti si nu cer nimic, vor doar sa faca film si poze cu mine. Pentru ca mi s-au parut cu bun simt le ofer cateva suveniruri din Romania si se bucura nespus de ele.

Cat astept sa fie gata masa il observ pe Fredrik. Este din Suedia si calatoreste in scop caritabil pe bicicleta din Nairobi pana in Cape Town. Vorbim si imi impartaseste cateva din peripetiile lui : a vazut gorile in Uganda, a adus pe lume un copil intr-o maternitate, a mers cu vaporul pe lacul Tanganyka si multe altele. Pentru cei interesati ii puteti vedea aventurile pe blogul lui la  :

http://www.bikeofgoodhope.com

Bicicleta lui este o bicicleta normala si cobii si i-a facut singur. Imi aduc aminte pe anumite forumuri cati sustineau cu ardoare ca fara Surly, Ortlieb si Brooks nu pot calatorii. Uite, acest om se descurca foarte bine si fara mai sus mentionatele ustensile.

Ne petrecem seara povestind si mai cunosc si un grup de calatori cu un camion cu care schimbam impresii. Ma amuza ca ma confunda cu ceva mai apropiat de un american dupa accent decat cu un roman.

Nu dorm prea bine, camera in care dorm este plina de tantari si cu tot cu panza care ar trebui sa ma apere de ei sunt ciupit peste tot. Nici macar spray-ul contra tantari nu ma ajuta.

Ma bucur cand vad soarele rasarind si nu mai stau sa servesc mic dejunul si plec. Si suedezul a plecat deja, insa il intalnesc la cativa kilometri mai incolo, tocmai servise un mic dejun la un “restaurant” local.

Mergem impreuna pret de 10-15 kilometri si mai schimbam idei. Ne oprim doar intr-un satuc pentru ca are probleme cu roata din spate si isi mai tensioneaza spitele. Suntem inconjurati imediat de micii doritori de cadaouri.

Dupa trei kilometri incepe o urcare accenturata. Fredrik este un biciclist mai rapid decat mine si ne luam la revedere. Eu am ritmul meu mai lent, pe care incerc sa nu pun presiune pe piciorul bolnav si compensez cu dreptul. De altfel de multe ori dupa o zi grea am crampe musculare doar la piciorul drept si niciodata la stangul.

Incepe sa ploua usor si imi pun pelerina pe mine. Pentru ca depun efort mare la deal, ma ud si pa inauntru din cauza transpiratiei, asa ca atunci cand mai se opreste din ploaie dau jos geaca. Drumul serpuieste sus pe munte printr-o jungla pline de maimte. Par oarecum obisnuite cu oamenii si deseori vad cate una alergand doar la cativa metri de mine.

Dupa o urcare obositoare am parte de o coborare pana in valea raului Rukuru. Drumul urmeaza apoi cursul raului, in urcare dar mai blanda. Peisajul este exact asa cum te-ai astepta sa fie intr-o jungla Africana, din pacate vremea nu tine cu mine si incepe din nou sa ploua si devine mai frig. Imi pun pelerina de ploaie, insa pentru ca bate vantul cu putere imi intra apa peste tot, din varful picioarelor pana in varful capului.

Oricat de mult mi-ar placea sa fac o poza, imi dau seama ca as distruge aparatul sau telefonul cum le-as scoate din gentile impermeabile si ma multumesc doar sa imi intiparesc peisajele in minte.

Imi este frig, sunt ud si unde mai pui ca mi se rupe o spita. Iar pana in Mzuzu mai am mult si nu stiu daca voi putea ajunge azi acolo, iar pe drum nu e nici un hotel unde sa ma pot usca.

Si uite ca asa, in primul orasel cand un sofer de dala-dala striga dupa mine cedez ispitei. Nu mai pot, mi-e frig,nu ma simt bine si accept sa merg cu el pana nu mai ploua. Rih nu intra in masina, insa il leaga cu doua funii in spate si bagajele le sui inauntru. Suntem cam zece persoane si ma uit cu groaza cum se balabane bicicleta in spatele masinii. Dupa 15 kilometri ne dam cu toti jos si ne transbordeaza in alta masina. Il leaga pe Rih din nou in spate si eu ma sui, impreuna cu alte 25 persoane in microbuz. Exact ca sardinele, si cand credeam ca nu mai intra nimeni aici, Africa imi dovedeste ca este Africa si tot mai intra cineva, chit ca sta gramada peste noi, cu tot cu gaina pe care o tine de picoare si cot-codaeste incontinuu.

Dupa alti 10 kilometri se opresc si vad pe unul dintre negri ca pleaca inainte calare pe Rih. Tot microbuzul rade si mi se zice ca e control de politie in fata si primeau amenda altfel. Pentru ca deja aproape nu mai ploua le zic ca e ok, pot sa merg pe roti de aici. Insa imi spun sa mai merg 10 kilometri cu ei pana se dau jos mai multi oameni ca sa scoata bagajele mele.

Pe drum il vad si pe Fredrik, avea un avans de aproximativ 25 kilemtri inaintea mea.

Si uite ca ma lasa microbuzul la 20 kilometri de Mzuzu, fix in fata unui birt, cu bagajele pe namolul rosiatic. Un cetatean turmentat are chef de vorba si ma ajuta si-mi tine bicicleta cand pun bagajele.

I se alatura si un baiat bine crescut care incearca sa devieze discutia de fiecare data cand cetateanul turmentat vrea sa bata apropo de bani. Si totusi dupa ce vorbim 20 minute, ii dau echivalentul unui sfert de dolar sa-si mai ia o bere si ii ofer baiatul o carte de vizita, poate vom tine legatura, asta nu inainte sa facem cu totii o poza.

Sunt ud, apa imi musteste in bocanci, imi e frig si chit ca pedalez nu reusesc sa ma incalzesc prea bine. Ajung tarziu in Mzuzu, si dupa ce scot ceva bani de la un bancomat trag la un motel, nu foarte scump, nu foarte ieftin, nu foarte bun. Masa pe care o comand contine si carne de vita, dar mai mult osul e de ea …

Azi observ ca hainele inca nu sunt uscate si decid sa mai stau o zi. La un kilometru de mine se afla un mall si ma bucur sa pot sa-mi fac cumparaturi decente. Ma surprinde, desi tara este cu mult mai saraca decat Tanzania, mall-ul acesta este cu mult mai bine aprovizionat chiar si decat cele din Dar es Salaam. Printre altele, imi cumpar si o pereche de sandale, macar daca va ploua si nu pot tine apa departe de picioarele mele, macar sa nu ma mai supere atat de mult.

Aflu ca si suedezul a ajuns in Mzuzu si este ok. Imi faceam griji pentru el, pentru ca il vazusem pe la ora 16:30, inca pe ploaie pedaland, si mai avea cam 50-60 km din acel punct.

 

Comments

comments

Most Popular

To Top
Read previous post:
Cicyling to Mbeya in Tanzania ofer the Rift Valley .
La final de Tanzania , in Mbeya

Orasul Iringa isi poarta numele dupa cuvantul lilinga, care inseamna fort in limba hehe. Aici au construit o fortificatie germanii...

Close