Pana la Windhoek prin tara gardurilor

Cycling in Namibia and seeing some beautifull mountains on the way rom Botswana Gobabis to Windhoek on B6 highway .

Dimineata plec la drum, bucuros ca roata pe spate este mult mai dreapta si nu mai am senzatia de a merge pe valuri.
Soseaua incepe sa urce usor insa nu ma supara si merg intr-un ritm placut. Din pacate mica banda de urgenta pe care merg de obicei aici lipseste cu desavarsire. Majoritatea timpului nu ma deranjeaza pentru ca nu este mult trafic, insa din cand in cand mai trece cate o masina razant probabil sa demonstreze ceva, ce, habar nu am.
Totul este imprejmuit cu garduri, absolut tot. Ideea de a putea campa in salbaticie se naruieste. Singurele locuri unde ma pot opri sunt popasuri special amenajate din 20 in 20 km, de obicei echipate cu bancute si cosuri de gunoi. De cateva ori am vazut oameni care si-au montat cortul acolo, insa cred ca erau muncitori si nu ma incanta ideea de a ma alatura lor.
Pana in Gobabis vad doar tufisuri si garduri. Ajung dupa amiaza in oras si ma apuc sa caut unde sa stau. La prima pensiune nu mai au locuri, la a doua nu raspunde nimeni iar la a treia un trecator imi spune ca e inchisa de anu trecut.
Cat orbecaiesc prin acest orasel mic si prafuit am parte de o bucurie : celebra sa Brooks se rupe din nou. O prind cumva in clema ca sa stea si caut mai departe locul de odihna.
Dupa ce probabil ca explorez tot orasul ajung la o casa de oaspeti cocheta, condusa de o familie de muzungu, cu un pret nici prea mic, nici prea mare. Sunt foarte obosit si am nevoie de o solutie pentru sa si decid sa stau aici.
Patronul este extrem de amabil si se ofera ca el sa-mi sudeze seaua, fara a garanta neaparat reusita. Imi ofera cateva chei sa o demontez si ma apuc de treaba. Mi se rupsese si suportul de portbagaj din fata, colierul care il tinea. Din fericire am alt colier si il repar si pe el.

Dupa ce termin operatiunea de demontare las sinele seii la sudat si ma duc la cumparaturi. Principalul supermarket este inchis asa ca merg la un magazin de langa. Sunt asaltat de cersetorii de la intrare, insa daca am scapat din Egipt si Malawi aici e o joaca de copii. Nici nu ma mai chinui sa fiu politicos cu ei la zic un NU raspicat si cu asta basta.
Inauntru magazinului domneste haosul insa reusesc sa ma strecor printre oameni si sa-mi gasesc ceva de ale gurii.
Ajuns inapoi la pensiune ma bucur sa-mi gasesc tija sudata destul de bine. Ii multumesc frumos pentru ajutor si ma apuc de reasamblare. Normal ca trebuie sa fac operatiunea de trei ori, primele doua dati montand gresit seaua. Sina rupta este usor indoita si seaua sta cas, asa ca ma gandesc sa cumpar o sa, oricare, doar sa o am de rezerva.

Asta si fac a doua zi, ma duc de dimineata fix la singurul magazin de biciclete din localitate. Patronul este un muzungu, si se pare ca asta este oranduiala fireasca in Namibia. Il rog sa-mi vanda o sa insa spune ca i s-au terminat. Il rog sa-mi dea orice, second hand, luata de pe bicicletele de la vazanre. Cu greu se lasa induplecat si imi ofera pentru 200 dolari namibieni o sa chinezeasca. Nu o montez acum, o tin de rezerva. Probabil nu este confortabila dar mai am doar 200 km pana in Windhoek unde sper sa-mi primesc o sina noua de la Brooks.
Dupa ce fac achizitia ma retrag la pensiune. Nu ma simt foarte bine, ma doare capul si imi petrec toata ziua in camera.
Din fericire a doua zi ma gaseste plin de energie si pedalez usor. Pana la Windhoek nu mai am decat un singur oras la 50 km distanta, Witvlei, insa este prea aproape ca sa ma gandesc sa ma campez aici.
Ma opresc in acest orasel doar ca sa cumpar ceva de baut rece. Gardurile sunt peste tot si spre seara imi fac griji ca nu voi gasi unde sa ma opresc.
Din fericire dau peste un magazinas. Are bauturi la rece, are placinte cu carne delicioase si domna Henelrisen, vazatoarea, este extrem de amabila si-mi spune ca-mi pot pune cortul gratuit la ei in curte.
Ii tin putin de urat. O rog sa ma invete cateva cuvinte in limba locala, insa daca in araba, swahili sau luanda am mai reusit sa invat ceva aici este efectiv imposibil. Foloseste plescaituri de limba pe care efectiv nu le pot reproduce.
Magazinul se inchide la ora 18 si se deschide a doua zi la ora 8 dimineata. La ora 18 vine si patronul, un muzungu prietenos si imi reconfirma ca nu este nici un fel de problema sa dorm aici, doar ca va inchide poarta si voi putea pleca abia maine la ora 8 dimineata. Nu vad nici o problema si imi montez cortul pana la urma chiar in incinta magazinului pentru a scapa de muscaturile insectelor.
Dorm destul de bine, chiar daca aud tipetele coiotilor in apropiere. Fac un strigat precum un zombie care vine la atac si ma amuza.
La ora 8 revin si gazdele mele, si dupa ce mai savurez o delicioasa placinta cu carne si un suc rece pornesc mai departe la drum.


Am parte de vant frontal si inaintez greu. Cand acesta se opreste am parte de dealuri si nu merg foarte repede. Dupa aproximativ 60 km parcursi ma vad cu un cuplu pe biciclete. El este din Spania iar ea din Italia si merg pana la Cairo. Ma bucur sa vorbesc cu ei, sa le mai ofer cateva sfaturi si in final facem schimb de contacte. Aflu ca si ea a avut un sa Brooks care s-a rupt la fel ca a mea. Nu s-a mai chinuit sa o repare si a aruncat-o direct la gunoi si acum merge pe ceva no name.

 

Blogul lor poate fi vazut aici :
www.cyclotherapy.blogspot.com

Langa aeroport fac o scurta pauza la o benzinarie sa beau ceva rece, unde am parte iar de cersetori.
Urc destul de pronuntat pana la peste 1900 metri in altitudine. Din fericire ultimii 10 km sunt doar de coborare si ma bucur sa prind viteze si de 70 kmh.
Pentru ca hotelurile si pensiunile sunt prea scumpe pentru gustul meu trag la un hostel, unde pentru 150 dolari namibieni am parte de un cort, cu saltea, perna si patura, acces la dus si chiar si mic dejun de dimineata.
Este un loc des frecventat de muzungu si imi petrec seara discutand cu oameni din toate colturile lumii : spanioli, brazilieni, germani, americani si koreeni.
Pentru ca sina pentru sa o sa-mi ajunga cel mai devreme intr-o saptamana si pentru ca as vrea sa explorez putin si zonele din nord m-am decis ca de poimaine sa inchiriz o masina pentru o saptamana. Nu un 4×4, sunt prea scumpe, ci o masina compacta. Rih va veni cu mine inghesuit cumva in masina iar in zonele mai denivelate le voi pedala fara sa am grija bagajului sau a seii daca se rupe.Dupa aceea ma voi reintoarce in Windhoek unde voi repara seaua si voi pedala mai departe in sud catre Cape Town.

Pana una alta am iesit azi la plimbare prin oras, la cumparaturi dar si cu un scop anume : sa ma tund. Ultima oara am efectuat aceasta operatiune in Dar Es Salaam si au trecut cateva luni de atunci.

Mergand prin oras imi dau seama ca este mult prea muzungu pentru gustul meu. Da, e civilizat, dar imi lipseste atmosfera din Dar Es Salaam sau chiar haosul din Nairobi. Windhoek are mall-uri imense, supermarketuri la toate colturile si parca aduce mai degraba a Europa decat a Africa. Oarecum este rece si ii lipseste personalitatea.

La un colt de strada un domn de la un coafor imi intuieste intentia si ma agata de pe strada. Isi da silinta sa ma tunda cat stie el de bine si in final imi cere 70 dolari pentru capodopera. Oamenii prin partea asta a lumii nu au un par bogat, de altfel multe femei poarta peruci. Daca as fi avut nevoie de o peruca s-ar fi priceput mai bine decat la tuns 🙂 Totusi sunt multumit de operatiune si fac si o poza cu dansul.

Dupa ce fac un scurt ocol printr-un mall imens ma retrag la hostelul meu.

 

 

Comments

comments

Most Popular

To Top