Prologue : Turkey 2016

Turkey 2016 – Prima zi de pedalat [Part2]

IMG_4303Pentru ca toata noaptea am calatorit, oboseala isi face usor simtita prezenta. Dormim in reprize scurte. Ca prin vis observ o tara care s-a schimbat mult in bine in ultimii 4 ani de cand nu am mai fost aici.
In Bucuresti, desi suntem la campie si teoretic avem destul spatiu sa ne intindem, se construieste haotic si inghesuit, fara spatii verzi,locuri de joaca sau locuri de parcare. Istanbulul este in antiteza, desi se construieste foarte mult, iar spatiul este limitat de pozitia sa geografica, toate blocurile noi, inalte si semete, sunt aerisite, au locuri verzi si strazi largi pe care incap mai mult de o masina.
Autostrada pana la Aksaray este impecabila cu trei benzi pe sens.  Admiram noul pod Yavuz Selim Sultan, care tocmai este inaugurat si este cel mai inalt  pod suspendat din lume. Harnicia turcilor la acest capitol este dovedita si prin durata de executie a lucrarilor : doar trei ani.

Pe drum ne mai oprim la popasuri special amenajate pt.  autobuze, adevarate caravanseraiuri moderne. Aici poti gasi orice, de la sosete, suveniruri pana la mancare gatita delicioasa. Iar la capitolul bucatarie, turcii au putini concurenti.

Ajungem seara tarziu in Aksaray. Autobuzul  pleaca mai departe catre Nevsehir iar noi ramanem in mijlocul autogarii sa ne urcam bagajele pe biciclete.

IMG_4295Pana la Hotel Mevlana nu e mult si ajungem repede. Pretul este corect si o data cu cheia de la camera primim si o scurta povestioara. Mevlana,  poreclit si printul poetilor sufi a trait in secolul al XIII-lea  si este intemeietorul ordinului Mevlani.  In Konya veti putea gasi atat mausoleul lui cat si dervisii mevliti sau rotitori. Nu pierd ocazia si pozez o mica statueta care infatiseaza un astfel de dervis inghetat in dansul lui.
Mohammad, receptionerul,  rade si imi spune ca sunt plictisitori, doar asta fac, se invart. Nu, pentru mine sunt interesanti si gasesc armonie in dansul lor. Ii raspund ca si eu gasesc plictisitoare dansurile noastre populare, insa lui s-ar putea sa i se para interesante.

Pentru ca amintirile mele extrem de placute ale acestui oras se leaga in principal de arta gastronomica, iesim la masa. Si ce masa ! Sunt o mie de oameni in centru, asezati la o masa lunga cat tot bulevardul, incarcata cu tot felul de bunatati. Nu stim exact ce se sarbatoresc,  insa banuim ca este ceva legat de Ramadan care va incepe zilele urmatoare.IMG_20160625_205346

Ne strecuram printre meseni si ajungem intr-un restaurant. Insa de fapt el e cofetarie, si cum vrem intai mancare si apoi dulce ne mutam in localul de vizavi.

Daca ar exista un zeu al mercimek-urilor si al kebap-urilor, atunci, draga cititorule, afla ca noi am nimerit fix in templul lui din Aksaray ! Da, exista, este bun iar noi am devenit evlaviosi.

IMG_4314Dupa o noapte nedormita pe autobuz, dimineata abia ne smulgem din bratele lui Orfeu . Servim mic dejunul si coboram cu bagajele. Mohammed ne intreaba daca mai dorim ceva. Un pahar de apa nu strica. Omul pleaca pana la magazinul de peste drum si se intoarce cu 2 sticle de apa plata. Pai eu ma multumeam si cu un pahar de apa de la robinet, nu era cazul. Nu e frumos sa refuz, multumesc pentru ospitalitate !

V-am spus mai devreme ca ma pricep la scurtaturi ? Un om ne spune ca inainte nu ajungem nicaieri si ne arata drumul cel bun. Mergem pe drum national, care este un fel de autostrada de la noi, numai ca foarte libera si fara gropi. Pe alocuri drumul urca si coboara si astfel proviziile noastre de apa se imputineaza.

Ne oprim la o benzinarie in constructie si mergem sa cerem apa. Lori il recunoaste pe Mustafa.IMG_20160626_170019 El este cel care in urma cu 2km nu a avut loc pe un drum de 2 benzi plus banda de urgenta de noi si a vrut sa ne omoare. Insa omul e prietenos cand nu e la volan, ne aduce apa de la frigider, cu care ne umplem bidoanele si de restul ne toarna in palme sa ne spalam pe fata. Din pacate barierele lingvistice ne impiedica sa schimbam prea multe idei cu dansul.

Acest fapt imi reconfirma crezul : turcul este om de pus la rana, nu la volan.

Ne oprim catre pranz la un restaurant ascuns intr-o curticica plina de copaci. Patronul bucatar si ospatar nu stie o boaba de engleza, franceza sau orice alta limba de circulatie internationala. Prin semne si poze reusim cu greu sa stabilim ce are si ce putem manca. M-am bucurat degeaba, nu au vita, nu au oaie, nu tu kebap, doar peste pui sau ciuperci. Ciuperci sa fie …

Catre seara parasim drumul si ne montam cortul la cativa kilometri de Acigol,  langa un deal inalt, in spatele unor copacei si feriti de priviri nedorite.

 

Comments

comments

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Most Popular

To Top
Read previous post:
Turkey 2016 – Drumul catre Turcia [Part1]

Povestea noastra incepe intr-o zi de vineri, pe data de 24 iunie mai precis. Suna telefonul. Este Loredana, ma anunta...

Close