Ma trezesc inainte de rasarit. Vreau sa pedalez cat mai mult in racoarea diminetii. Intr-o jumatate de ora totul este strans si indesat in cobi.
Dupa 50 km ajung in Delgo. Este singurul orasel mai mare pana in Dongola si vreau sa imi refac proviziile. Din pacate aici apa nu gasesc decat la 0,5l. Cumpar un bax intreg si ma chinui sa-l indes pe unde pot. Mancare nu gasesc decat banane.
Reusesc sa mai parcurg 20km pana intervine canicula. Sunt peste 42 grade si nu mai am spor.
Ma opresc la o terasa pe margine. Khalil ma intampina si ma intreaba ce doresc.
Suc, vreau suc rece, chiar doua va rog. Vitrinele frigorifice in Sudan sunt doar de forma. Sudanezii folosesc congelatoare pentru a reusi sa mentina bauturile relativ reci. Din fericire aceasta locatie este dotata cu asa ceva .
Il intreb pe Khalil daca au si restaurant si pot manca ceva. De ieri nu mai mancasem aproape nimic. Din pacate el cred ca a inteles doar ca vreau sa ma odihnesc.
Stau cu el la masa si savurez sucurile si un ceai. Vorbim cat ne permit cunostintele lui de engleza si ale mele de araba. Ma amuza cand vrea sa-mi probeze ochelarii si ii fur o poza.
Dupa o ora de stat aici imi iau inima in dinti. Nu apuc sa parcurg decat 10 km, este extrem de cald si nu am spor. Ma opresc la o alta terasa si astept sa mai treaca din canicula.
Bicicleta mea este vedeta oriunde ma opresc. Se uita ca are mai multe viteze, la pedalele mele si ii fascineaza panoul fotovoltaic. Toti ma intreaba unde merg si de unde vin. Deja imi cunosc repertoriul prea bine si repet de fiecare data aceleasi raspunsuri.
Cum trece de ora 16 temperatura devine suportabila si am spor. Reusesc sa pedalez 115 km azi pana soarele apune.
Imi gasesc un loc de campare dupa o duna de nisip la cateva sute de metri de drum.
Din pacate stau prost cu proviziile de mancare, nu am gasit localitati pe drum si nu mai am aproape nimic la mine.
Vantul bate puternic, aproape sa-mi ridice cortul pe sus. Adorm. Ma trezesc peste noapte si nu mai reusesc sa atipesc. Probabil de oboseala nu realizez de ce. Imi era frig si tarziu imi dau seama si scot sacul de dormit. Mai reusesc sa dorm doua ore.
Dimineata strang tot calabalacul si imi iau doza de doxicilina. Mai am doar o cutie cu 200 grame de ananas. Insa spre stupefactia mea inelul care desface conserva se rupe . Mda, din tot ce am impachetat si am luat cu mine, un desfacator de conserve nu am. Ma chinui cu o surubelnita si o piatra pana reusesc in final sa o desfac si sa ma bucur de fructul din interior.
Sunt obosit, nemancat si nedormit. Nu am spor. Ma chinui sa mentin 20 kmh, insa cand imi bate vantul din fata puternic scad si la 12 kmh.
Dupa ce am parcurc cam 40km ma opresc la o benzinarie. Parea sa aiba si butic, dar nu.
Cat ma uitam dezamagit ca nu am ce cumpara, cativa oameni vin la mine. Sunt fermieri si lucreaza pamantul din zona.
- Vino la masa cu noi.
Nu stau sa mi se zica de doua ori.
Pentru ca obiceiul in zona este sa mananci cu mana fara tacamuri, toti ne spalam foarte bine inainte.
Mi se face semn sa intru intr-o incapere. Toti se descalta la intrare si le urmez si eu exemplul. Ne asezam jos pe o rogojina iar in mijlocul nostru sunt aduse mancarurile. Mi se ofera un scaun dar prefer sa stau ca ei.
Reusesc sa mananc fuul (o mancare din fasole cred), ou, lipie si paste. La final servesc si un ceai cu acesti frumosi oameni.
Sudanezii nu vor nimic in schimb pentru ospitalitatea lor. Le multumesc. Ei se simt onorati ca au avut un strain la masa dar si eu ma simt onorat ca m-au primit printre ei.
Ma simt bine cu ei, imi place sa vorbesc si sa glumesc. Imi place sa le strang mana si sa fac poze cu ei. Unul dintre ei ma invita sa stau doua zile cu el. Ah, daca ar fi fost ieri cu cea mai mare placere, insa azi vreau sa ajung in Dongola …
Dupa ce termina masa isi iau la revedere de la mine si se intorc inapoi sa munceasca campul.
Imi refac si proviziile de apa la un aparat de filtrat si racit apa si apoi pornesc mai departe.
Drumul ma poarta pe langa fluviul Nil, insa acesta, cu toata puterea lui nu reuseste sa smulga decat cateva sute de metri de verdeata desertului.
Este ora pranzului si caldura ma opreste din loc in loc.
Ma supara mana stanga. Nu-mi mai simt doua degete. Stiu ca este un simptom des intalnit printre ciclisti. Am pus prea multa presiune pe incheietura. O sa trebuiasca sa-mi reajustez ghidonul, pana atunci incerc sa-mi schimb pozitia mainii mai des.
Pe la ora 15 ajung in Dongola si trec Nilul. Mi s-a zis ca este un oras mare, insa nu este decat o adunatura de casute.
Gasesc Hotel Olla usor. Cautasem pe internet si toti ziceau ca este cel mai acceptabil. Receptionistul este amabil si platesc 180 SDG pentru doua nopti. Mda, am nevoie de putina odihna.
Hotelul insa nu este foarte intretinut. Peretii probabil nu au mai fost varuiti de 80 ani, pernele sunt negre si totul pare vechi si prafuit. Incerc sa dau drumul la anticul aer conditionat din perete, insa camera este umpluta in scurt timp de fum si miros de ars. Ma dau batut, insa macar ventilatorul merge si am apa calda. Astea sunt conditiile aici si ma multumesc cu ele.
Dupa ce imi fac cumparaturile necesare din “centru” ma retrag pentru o odihna binemeritata.
Am dormit pana tarziu, probabil oboseala acumulata din ultimile zile isi spune cuvantul.
Tot nu pot sa-mi simt doua degete de la mana stanga si decid sa nu mai aman si ma apuc sa-mi inalt putin ghidonul si sa modific pozitia capetelor de ghidon. Operatiunea nu dureaza mult si sper sa fie in regula acum.
Ies sa-mi fac cumparaturile necesare. Oraselul acesta, capitala provinciei de nord este mai mult o comuna mai mare. Desi in centru domneste haosul, gasesc tot ce imi doresc. Cumpar o pereche de slapi cu 40 SDG, sampon cu 50 SDG, mancare si detergent.
Inapoi la hotel ma apuc sa fac ceva la care am visat de cateva zile cu ochii deschisi : sa-mi spal hainele 🙂
Comments
