Peste 1001 de dealuri pana la Iringa

Mountain view in Tanzania on the road fron Mikumi to Iringa with my bicycle .

Am amanat plecarea din Dar Es Salaam pana sambata ca sa prind mai putin trafic pe drum. La 20 de kilometri de oras soseaua se ingusteaza la o banda de circulatie pe sens si este puternic frecventata de autocare si TIR-uri care nu au mult respect fata de ceilalti participanti la trafic, cu atat mai putin pentru biciclisti.

Le multumesc celor de la Zakinn Hotel pentru ospitalitate, il iau pe Rih si pornim la drum. Ma opresc doar dupa cativa kilometri sa imi umflu rotile la presiunea ideala. Linia nou nouta de autobuze BRT ma conduce pana la iesirea din oras.

Pe acest drum am mai fost cu masina in urma cu aproape doua saptamani impreuna cu Loredana, la safari in Mikumi. Si acum realizez cat de mult poate sa distorsioneze un autovehicul perceptia ta asupra lucrurilor care te inconjoara. Atunci mi s-a parut foarte ingust, pe alocuri ma uitam ca nu vad banda de urgenta si traficul mi se parea infernal.

Acum pedaland ma bucur sa-mi gasesc mica mea banda de urgenta, iar cand dispare drumul mi se pare destul de larg. Din masina nu am bagat de seama orasele sau oamenii care acum ma saluta. Totul pare mult mai viu si mai colorat.

Si totusi am o problema. Sa fie de la mancarea mult prea picanta pe care am mancat-o cu o zi in urma ? Nu ma simt foarte bine, mai ales cand depun efort maxim pe urcari. Nici caldura nu este de partea mea si transpir puternic.

In final decid sa scurtez ziua si sa continui maine cand ma voi simti mai bine. Ma opresc la un hotel dupa nici 45 km de pedalat. De afara nu parea luxos, insa acceptabil. Din pacate inauntru conditiile nu sunt foarte bune, dar pretul de 10.000 TZS reflecta asta. Ma lasa sa aleg din toate camerele pe care le are si ma multumesc cu una la care macar patul este intreg si ii functioneaza ventilatorul.

Nu dorm prea bine. Este foarte cald si desi am dat cu Morteim tantarii tot ies la atac si nu ma lasa in pace. Ma bucur nespus de tare cand vad iar soarele pe cer si pot pleca la drum. Din fericire azi ma simt mult mai bine.

Pedalez pe un drum extrem de ondulat. Urc un deal numai ca sa-l cobor si sa o iau iar de la capat. Cu greu castig 200 metri in altitudine.  Ma bucur cand trec de Chalinze iar traficul ca prin minune devine mult mai rarefiat.

Fiind aproape seara trebuie sa ma gandesc unde voi dormi. Densitatea oamenilor in zona nu ma incurajaza sa pun cortul si incep sa ma uit dupa pensiuni. Cu coada ochiului observ un Guest House in Msolva. De afara nu-mi inspira incredere, insa alte optiuni nu am. Zeinab, gazda, ma conduce pe un gang dubios pana la camera. In ciuda aparentelor exterioare este destul de curat si ok inauntru. Platesc 15.000 TZS iar pe Rih il cazez in gangul dubios.

Sunt foarte obosit si dorm profund. A doua zi ma simt mult mai bine pana dau sa pun bagajele pe bicicleta. Un adaptor de plastic de la cob lipseste. Sa-l fi pierdut aseara ? Il caut cu lanterna peste tot pe jos, intreb pe gazda insa nu dau de el. Cand ma decid ca asta este si o sa imporvizez ceva din cauciuc am parte de o alta bucurie. Vorba ceea, un necaz nu vine niciodata singur. Cobul de pe stanga e rupt, are ditamai gaura in el. Nu l-am rupt eu, a cedat unde era materialul lipit din fabrica. Nu am ce sa-i fac acum decat sa-i aplic un powertape sa nu se rupa si mai mult si sa pot ajunge in primul oras mai mare unde voi cauta solutii.

 

Nu am o misiune usoara sa ajung la Morogoro. Fiecare metru din Tanzania pare sa se lase foarte greu de cucerit. Peste 80% din timp ma gasesc pedaland la deal iar de restul coborand.

Din fericire pe alocuri traversez paduri racoroase unde cand fac pauza observ ca ma privesc maimute  mirate. Pe seara ajung in Morogoro unde gasesc un han decent, cu aer conditionat si nu foarte scump. O sa stau doua zile aici pentru ca trebuie musai sa gasesc o solutie sa-mi repar cobul.

Receptionistul se ofera ca mi-l coase el, insa as prefera sa fie macar la masina. Ma duc a doua zi cu el in oras in cautarea unui croitor.

Nu am mult de cautat, dupa doar un kilometru ii gasesc la drumul principal. Ii explic lui Silas cum si ce vreau si se apuca de lucru. Cat timp astept palavragim si facem schimb de contacte. Dupa 20 de minute totul pare ok, cusut cu intaritura pe inauntru si imi cere 5000 TZS, adica cam doi dolari. Ii dau 10000 pentru o treaba de nota 10 si ne despartim cu o strangere de mana.

Din pacate chiar daca va tine cusatura, rezistenta la apa a cobului a fost compromisa. Si din pacate la sud de Tanzania pana in aprilie-mai este sezonul ploios …

Dupa ce imi fac cumparaturile uzuale la singurul supermarket din oras ma intorc la hotel. Aici am surpriza sa vad ca Ortlieb mi-au raspuns la mailul care l-am dat ieri. Fara discutii se ofera sa-mi trimita alti cobi si recunosc ca au avut ceva probleme de fabricatie cu modelul acesta, dar care le-au remediat intre timp. Nu vreau sa stau blocat aici si ramane sa le trimita acasa in Romania iar de acolo sa-mi fie trimisa in urmatoarea capitala unde voi ajunge. Pana atunci sper sa ma descurc cu ele asa.

Din Morogoro pana in Mikumi am cam 120 kilometri. Nu ar fi multi daca dealurile ar fi mai prietenoase. Din pacate trebuie sa ii fac pe toti intr-o singura zi pentru ca voi traversa parcul national unde pe langa ca este interzis sa campezi poate deveni si periculos din cauza animalelor peste noapte.

In consecinta plec devreme la drum, insa dupa nici 20 kilometri am parte de o spita rupta pe roata din spate. Nu am incotro si trebuie sa o repar, pierzand ceva timp pretios asa. Dupa alti 40 kilometri care ii parcurg prin sate intru in parc. La intrare troneaza indicatorul cu interzis fotografierea, insa nu ma deranjeaza, am pozat destul cand am fost in safari si nu mai vreau sa risc vreo amenda. Ma amuza doar semnul cu hranitul animalelor strict interzis, sper sa nu devin eu papa lor 🙂

Din fericire nu am vazut decat impale, zebre, gnu, girafe, si un elefent. Pe la ora 16 ma bucur sa vad ca am iesit din parcul national.

Cu un kilometru inainte de orasul Mikumi am parte de o surpriza. Ma claxoneaza soferul si ghidul cu care am fost in safari. Desi au o muzungu cu ei se opresc sa vorbeasca cu mine. Ne bucuram de revedere, povestim, ne pozam iar apoi imi recomanda sa merg la Tiger Guest House, unde de altfel si suna sa ma astepte cineva la strada. Pretul este decent pentru o camera curata si cu aer conditionat.

O noua zi si o noua provocare. Incep muntii si ma gasesc urcand pe o sosea destul de abrupta. Viteza mea de deplasare scade simtitor, insa ma incanta peisajul din jurul meu. Dupa ce castig in altitudine 400 metri ii cobor din nou pe toti pana ajung sa merg paralel cu un rau ce pare destul de important. Sa fie oare Rufiji ? Ma tot gandesc la batalia din primul razboi mondial in delta acelui rau, purtat de catre germani impotriva britanicilor, cand au pierdut nava Konigsberg. Dar nu, este raul Ruaha, care abia ulterior se scurge in Rufiji si in final in Oceanul Indian.

Pe aceasta portiune nu am semnal la telefonul mobil si nici nu am parte de prea multe sate unde sa pot gasi un magazin sa-mi reimprospatez provizia de apa. Asa ca atunci cand vad un semn cu Crocodile Camp, restaurant&bauturi reci nici nu mai stau pe ganduri si trag pe stanga.

Ma intampina un domn si o doamna. Preturile sunt cele de muzungu, destul de mari, insa beau cu nesat bauturi carbogazoase reci si comand si un chips mayay (cartofi prajiti cu ou). Doamna incepe sa-mi zica sa raman la ei sa dorm, ca mai in fata nu mai sunt hoteluri si ma asteapta urcare. Daca campezi este foarte periculos, ca sunt multe jafuri si asa mai departe. Insa eu sunt de o luna si jumatate in Tanzania, iar dracul nu e chiar asa de negru. Daca raman aici as merge prea putin azi, si in plus nu am semnal la telefon iar preturile lor la bauturi mi-ar eroda serios bugetul.

Mai pedalez 20 kilometri pe un drum aproape plat de data asta pana in Mbuyumu, la confluenta raului Ruipa cu Ruaha. Gasesc un gesthouse modest, cu un pret care reflecta acest lucru si decid sa ma opresc aici. Nu am parte de lux, este cald, e plin de tantari iar baia este aproape nefuntionala. Nu adorm decat 2-3 ore spre dimineata si la ora 8 sunt echipat si gata de plecare.

Ca sa ma revigorez putin servesc o bautura energizanta si pornesc la drum. Primii 40 de kilometri sunt acceptabili insa apoi in fata mea se inalta muntii care trebuie sa-i urc. Sunt doar 8 kilometri, insa foarte abrupti, nu pot inainta decat cu 4-5 kmh si din kilometru in kilometru ma opresc sa fac cate o pauza.  Nici soferii de TIR nu merg mult mai repede, doar o idee mai rapizi ca mine.

La un moment dat din sens opun vin doua TIR-uri. Cel din spate probabil deranjat de mocaiala celuilalt se decide sa intre in depasire. Dar eu ce fac ? Drumul e ingust, in stanga este peretele de stanca si doar un mic jgheab de scurgere a apelor. Nu am mult timp la dispozitiue, criminalul nu face nici un gest sa opreasca sau sa ma evite. Eu sunt pe urcare  cu viteza mica si cu toata puterea pe care o am ma chinui sa sar in santul de scurgere. Trece fix la milimetru de mine, insa am scapat. Ii urez cu voce tare toate cele bune pe romaneste. Soferul de la celalalt camion se opreste langa mine, si desi nu intelege epitelele care i le adresez colegului lui imi face semn ca ala e nebun si sa nu o pun la suflet. Imi ureaza succes si imi vad inapoi de urcarea mea.

Sus e mai racoare, sunt deja la 1500 metri in altitudine, insa mi-a luat ceva sa urc. Mai parcurg 20 kilometri si gasesc o pensiune in Ilula. Ma bucur ca este curata, unde pot sa ma bucur de un dus si de un restaurant decent si ieftin.

Azi nu am avut mult de padalat pana in Iringa, doar 50 kilometri. Doar ultimii doi s-au lasat greu cuceriti, avand o panta extrem de pronuntata de urcat. Desi este cel mai mare oras din zona, nu ma impresioneaza, pare doar un satuc putin mai mare si mai dezvoltat. Desi se lauda cu o populatie de 100.000 locuitori nu are nici macar un singur supermarket.

Pentru ca in Dar Es Salaam mi-a placut mult hotelul Zakinn, trag si aici tot la Zakinn, doar ca cel din Iringa. Conditiile sunt bune si profit sa-mi pot spala si eu hainele.

Comments

comments

Most Popular

To Top