Drumul are grija de calator, insa si calatorul odata ce a cunoscut libertatea absoluta va simti nevoia sa se intoarca la drum. Un alt mare vis al meu era sa vad locurile despre care Karl May a scris in cartile lui : prin Kurdistanul salbatic.
Si iata ca Loredana are doua saptamani de concediu. Care este cea mai interesanta destinatie in care putem ajunge si sa revenim in timp util ? Da, putem ajunge pana in Irak, pana in Erbil, mai ales ca acum este o portita care peste o luna s-ar putea inchide. Pe 15 septembrie va avea loc un referendum pentru independenta zonei Kurde si nu se stie ce va mai fi apoi.
In 2008 am mai incercat sa ajung in Irak. Atunci am fost plimbat intre ambasada Irakiana si Ministerul de Externe fara a mi se oferi o viza. Am decis atunci totusi sa plec si sa-mi incerc norocul la granita insa am avut probleme tehnice cu motocicleta in Turcia aproape de Adana si a trebuit sa ma intorc. Anul urmator am fost in Siria iar apoi Irak-ul a fost devastat de Statul Islamic (DAESH) si a devenit o destinatie imposibila.
Astazi DAESH-ul a pierdut batalia de la Mosul si este in retragere. Kurdistanul Irakian a fost ferit de violente si se poate intra doar pe teritoriul lui fara viza. Situatia zonei este putin ciudata. Pentru a intra in Irak trebuie viza, insa nu si pentru Kurdistan. Odata cu invazia americana din 2003, Kurdistanul a obtinut o forma de autonomie, are propria lui aramata, Peshmerga, guvern si parlament. De altfel prin constitutie armatei irakiene ii este interzis sa intre pe teritoriul kurd, iar guvernul de la Bagdad nu prea mai are multe de zis in zona.
Pentru a ne incadra in cele doua saptamani de data asta vom pleca cu motocicleta – Africanul. Un schimb de ulei, un cauciuc nou si este gata de drum.
Luni, pe 14 august ne decidem sa plecam a drum. Ma scol devreme de tot si merg apoi sa o iau si pe Loredana de acasa. Pe la ora 7 suntem deja iesiti din Bucuresti si ne indreptam spre Giurgiu. La vama romano-bulgara este coada insa ne strecuram usor pana in fata si pornim mai departe catre Razgrad si Targovishte. Intotdeauna cand am trecut Bulgaria catre Turcia drumurile mi s-au parut ambigue si proaste. Nici acum nu face diferenta. Drumul catre Targovishte pare inchis si ar fi in lucru. Nu ne demoralizeaza acest lucru, ocolim semnele si ii dam inainte. O alta masina cu numere romanesti ne urmeaza si ea pe interzis.
Drumul este intr-adevar in lucru, ocolim utilaje si oameni, pe alocuri o luam pe camp insa mergem inainte pana cand intr-un final un pod neterminat ne pune capac. Din fericire nu ne intoarcem decat 1 km si ocolim prin satuce uitate de lume.
Dupa ce trecem de portiunea asta drumul devine mai acceptabil si ajungem cu bine la Hamzabeyli, punctul de trecere al frontierei catre Turcia. Nu stam la coada si in timp record suntem pe partea cealalta.
Drumurile turcesti sunt impecabile si inaintam rapid catre Istanbul. La o benzinarie ne vedem si cu Selcuk, un motociclist turc calare pe o Supertenere model nou. Dupa ce palavragim putin ne luam inima in dinti si pornim sa traversam Istanbulul.
Adevarata teroare nu e nici in Siria si nici in Irak. Statul Islamic pe langa soferul turc pe centura Istanbulului este mic copil. Aici am cunoscut si noi adevarata teroare.
Bosforul este mai nou traversat de trei poduri mari. Noi am ales la sfatul lui Selcuk sa traversam pe podul din mijloc, pe Fatih Sultan Mehmet. Autostrada are 4 sau pe alocuri 5-6 benzi pe sens, insa la ora de varf este pe alocuri blocata, sau unde se circula se face cu viteza mare. Noi am ajuns sa mergem pe banda de urgenta, pe care de altfel toti motociclistii intalniti o foloseau. Mai greu era la intrarile si iesire de pe autostrada unde ne intalneam cu cardul de masini si ne strecuram cu greu printre ele.
Reusim sa scapam din nebunie abia dupa ce iesim in noua autostrada O6, insa deja se intuneca. Iesim dupa Izmit pe D100 si incercam sa cautam un loc de campare, insa fara succes : toata zona este extrem de populata. In final ne oprim la Sakarya, unde reusim sa scoatem cash de la un ATM si gasim un hotel nu foarte scump, insa decent. A fost o alegere inteleapta pentru ca peste noapte a plouat torential.
A doua zi ne bucuram de un mic dejun turcesc foarte bogat si plecam mai departe pe drum. Folosim autostrada pana la Ankara si apoi pe E90 catre Aksaray si mai departe. Ne oprim doar la masa, unde suntem mari fani mercimek (supa de linte) si sutlaci (un fel de budinca caramelizata de orez cu lapte).
Dupa ce trecem de Aksaray incepe sa se intunece si cautam loc de campare. Gasim un drum laturalnic si mergem cat sa pierdem drumul din vedere, cam 1 km. Din pacate locul nostru de campare este deranjat de un cioban , care incepe sa ne fluiere si vine dupa noi. Nu stim ce vrea, cel mai probabil sa ne stranga mana si sa ne ureze somn usor, insa dupa experienta cu “Menumorut” de anul trecut cu bicicleta, decidem sa cautam alt loc in care sa dormim nedetectati.
Iesim la asfalt, mai mergem cam 10 km, si apoi facem iar la dreapta pe un drum laturalnic si apoi inca 500 metri in camp. Pare in regula si intindem cortul. De data asta am reusit sa inghesuim in bagaje doua saltele gonflabile si ne bucuram de conditii mai bune de dormit. In Africa mi-a fost mult mai greu, avand un cort mult mai mic, fara ventilatie buna , si o saltea care se desumfla imediat.
Comments
