Zambia

Pauza in Lusaka

Lusaka city center, cycle with a bicycle around the town, freedom statue on independence street.

In ziua precedenta am stat mult de vorba cu Andrea, managerul hotelului unde am stat in Chipata. Ne-am amuzat cat de similare sunt limba romana cu cea italiana si am facut schimb de idei. Desi nu ma culc prea devreme , ma scol dis de dimineata pe la ora 4. Vreau sa ajung cel tarziu la ora 6 in autogara pentru a nu avea surprize ca nu mai au loc bun pentru Rih in vehicol.

Imi aduc aminte de discutia cu Fredrik, cand imi spunea ca atunci cand voi invata sa folosesc si autobuzele voi fi mult mai liber sa explorez. Nu stiu de ce, dar nu ma face sa ma simt asa. Prefer sa pedalez decat sa stau cu stresul ca il voi gasi pe Rih bucatele in cala, ca imi vor fi aruncate gentile care pe unde, fara nici cel mai mic respect pentru ce este in interior. Si in plus, tocmai ce am depasit Valea Rift, de aici incepe un teren mai plat, unde este mai placut sa pedalezi, unde densitatea de oameni este mai scazuta si chiar poti campa.

Pe drumul catre autogara ma framanta toate gandurile acestea. Aici ma recunosc oamenii de ieri si ma ajuta sa-l punem acceptabil pe Rih in cala. Insa pentru asta nu scap fara a mi se cere o mica atentie.

Autobuzul pare relativ nou si conditiile sunt mai bune decat mi le-am imaginat. Imi aleg un loc si nu dupa mult timp plecam catre Lusaka.

Ma uit pe GPS cat de repede mergem … dupa atata pedalat parca ma teleportez. Dupa 150 kilometri asfaltul impecabil de pana atunci lasa loc unui santier si noi parcurgem cam 50 kilometri pe un drum de pamant, paralel.

Soferul autobuzului nu tine mult la amortizoarele acestuia si merge cu viteza, chiar si prin cratere. Din tot autobuzul cred ca sunt singurul care contempla acest fapt cu groaza : oare ce este cu Rih in cala ? Geanta cu obiectivele, cu laptopul ?

Nici dupa ce se termina portiunea de drum zdruncinat nu ma simt mai linistit … Mai sunt limitatoare de viteza peste care efectiv zburam.

Vremea era perfecta de mers pe bicicleta si parea un drum placut de mers pe el. Aproape plat, cu localitati nu foarte dese dar suficiente si multe locuri unde poti campa. Imi pare rau ca am sarit peste portiunea aceasta, insa nu am avut incotro …

Ajungem la raul Luangwa si trecem peste un pod subred. Autocarul asteapta ca fiecare vehicol sa treaca. Semnul de la baza lui avertizeaza sa nu aiba mai mult de 50 tone pe el, ori altfel risti o baie.

Pe masura ce ne apropeim de Lusaka dealurile incep sa faca loc unui podis destul de plat. Ne mai oprim doar intr-o autogara intr-un satuc, unde oamenii sunt mirati sa vada un muzungu.

Pe la ora 15 ajungem in Lusaka. Ne oprim intr-o autogara aglomerata. Cum ma dau jos din autocar sunt asaltat daca vreau un taxi. Nu, nu am nevoie, taxi-ul meu este in cala. Unul dintre ei nu ma crede si sta langa mine sa se convinga.

Da, bicicleta nu a fost bine asigurata. Este cazuta cu o droaie de sarsanale peste ea … Un sac de faina cred s-a varsat peste tot si gentile mele sunt albe. Oamenii trag de mine in stanga si in dreapta sa ma ajute si sunt stresanti.

Incerc sa-mi montez cat mai repede bagajele si sa plec de aici. Ma ajuta un baiat sa tina bicicleta desi nu i-am cerut asta. Nu scap de el pana nu-i dau 2 kwacha.

Imi fac cu greu drum prin aglomeratia de autocare si cand ma gasesc afara pe poarta tocmai bine ca incepe sa ploua. Imi scot pelerina de ploaie si pornesc la drum. Nu e placut, masinile ma imping in noroi si cateodata nu tin cont si trec cu viteza prin baltile de langa mine. Cand incepe sa ploua mai tare imi este dificil sa tin ochii deschisi.

Ma opresc la un magazin de biciclete sa intreb daca ma pot ajuta. Se uita cu coada ochiului si imi spune pe sleau ca nu au piese pentru Rih. Unde pot gasi ? Imi scrie un numar de telefon pe o bucata de hartie si imi spune sa-l caut pe acest domn incepand de maine.

Afara tot ploua, parca chiar mai tare. Terenul fiind plat merg cu viteza mai mare si tot aud cum parca atinge ceva la roata din spate. Ma opresc sa vad ce o fi, oare mi-au indoit schimbatorul de viteze in cala autocarului ?

Dar nu … S-a rupt iar portbagajul, de data asta pe partea cealalta … Nu mai imi pasa de ploaie, sunt suparat. In ultimii 1500 kilometri parca soarta imi este potrivnica si totul incepe usor usor sa pice … Nu voi abadona niciodata, dar …

Sa mergi pe bicicleta, peste munti si peste dealuri, cateodata inconjurat de oameni prietenosi, alteori mai ostili, indiferent de vreme sau de ora este foarte greu. Frumos, dar greu. Insa cand iti cedeaza partenerul de drum atunci te simti complet neajutorat.

Asa sunt si eu. Roata cedeaza, cric nu mai am si portbagajul e rupt. Din fericire la baza lui are un cot care se odihneste pe cadru si cu viteza scauzuta parcurg restul de drum pana la hotel. Acesta imi fusese recomandat de catre Han, olandezul pe bicicleta cu care ma vazusem in Malawi, pe drum de la Lilongwe.

Initial mi se arata un pret mai mare, insa pe internet vazusem altceva. Negociez cu patronul la sange si obtin ceva decent. Mai ales ca aici voi avea ceva de stat, am sa-mi obtin vizele de Namibia si poate Africa de Sud, plus sa-mi repar bicicleta.

Primesc o camera cu trei paturi provizoriu, insa imi spune ca o voi schimba cu alta ulterior.

Am primit multe mesaje si le multumesc tuturor care si-au aratat sprijinul si au vrut sa ma ajute cu roata.

Ambasada Romaniei din Africa de Sud, din Pretoria imi ofera un ajutor nesperat si se ofera sa-mi gaseasca o janta de schimb si sa mi-o trimita in Lusaka. Piesa identica cu a mea se afla la un magazin din Cape Town, care o va trimite in Pretoria si apoi o vor exporta catre Lusaka. Probabil este cea mai rapida optiune a mea in momentul de fata si le multumesc pentru implicare.

De dimineata plec la ambasada Namibiei. Aici sunt primit cu tot cu Rih in interior. Il las sprijinit de cuseta gardianului si intru in interior.

Liliane se ocupa de mine. Este o doamna cu care imi place sa vorbesc. Ii povestesc despre calatoria mea, cateva patanii si despre faptul ca Namibia este unele dintre tarile pe care abia le astept. Ma pune sa completez cererea de viza, platesc 50 USD si las pasaportul. Astazi nu este zi in care se elibereaza vizele, insa maine la ora 14 se rezolva totul.

Paznicul pare amabil, insa cand imi iau ramas bun de la el ma roaga sa-i aduc ceva de mancare maine ca ii este foame. Asa sa fie moda aici ? Cativa muncitori care sapa o groapa ma saluta, si dupa ce ii salut si eu unul striga dupa mine ca ii este foame.

  • Si mie imi este foarte foame !

Ii raspund si eu si ii aud pe camarazii lui cum rad. Nu l-am mintit, chiar imi este foame 🙂

Ma opresc si la ambasada Africii de Sud. Aici astept la coada ca sa-mi vina randul sa pun o intrebare. La ghiseu este o doamna ce ii cam repede pe cetateni si ma astept si mie sa-mi faca acelas lucru. Mai ales ca este o hartie afisata in care se zice clar ca doar rezidentii din Zambia pot obtine viza aici. Insa in ciuda asteptarilor doamna este draguta si-mi explica sa vin cu copie dupa toate vizele din pasaport, sa dovedesc ca sunt de mult timp pe drum. De asemeni vrea si un extras de cont si taxa de 46 USD platita la banca.

Ma gandesc sa rezolv problema portbagajului. S-a rupt surubul care il tine, iar restul a ramas blocat in cadru. Daca reusesc sa scot ciotul afara am surub de rezerva.

In Tanzania au sudat un alt surub de ciot si l-au scos astfel afara, insa aici nu am acelas noroc. Ma opresc la un service auto si imi zic ca rezolva ei. Da o gaura prin ciot, insa strica filetul si omul nu are un tarot sa formeze altul. Incearca cu un alt surub de dimeniunea M5 sa dea un filet, insa se rupe si acesta. Mai da inca o data gaura si nu sunt deloc incantat. Ii spun ca este suficient si o sa merg eu sa cumpar un tarot si voi rezolva.Imi cere pret de muzungu si ma supar pe mine ca nu am negociat tariful de la bun inceput . Acum nu am ce-i face, scot banii si platesc.

Intre timp a inceput o ploaie torentiala si mai stau aproximativ 30 minute cu ei sub o copertina. Cand pare sa se mai fi oprit putin plec sa caut scula necesara. Nu am noroc prea mult si ploaia incepe din nou la modul torential.

Baltile de pe strada imi aduc aminte de Bucuresti. Cand vad cate una ce pare mai degraba lac astept sa nu treaca nici o masina … Apa de ploaie este una, apa cu namol este alta …

Ajung la magazinul care mi-l recomanda toti si am noroc : au tarozi. Cumpar si M5 si M6, in cazul in care nu mai e destul material ramas. Cheie pentru tarozi nu au. Ii zic sa mi-o dea pe cea din vitrina dar refuza. Insist si in final obtin aprobarea. Numai ca intre timp pusesem ochii pe o cheie reglabila, si o vreau pe aceea. Si aia este unicat, insa o obtin pe cea de pe raft.

Afara ploua incontinuu. Ma gandesc ca mi-am gresit meseria. Mai bine sa cumpar de aici un ciocan, cuie si un fierastrau. Ma apuc a construiesc o arca, adun cateva animale si astfel sa supravietuim potopului.

Ajung la hotel murdar si ud. Insa inainte de a ma schimba incerc sa refac filetul si pare sa am noroc. Strang portbagajul in suruburi si sper sa tina. O sa incerc sa redistribui din greutate pe fata …

Seara servesc masa la hotel . Din fericire aici unde stau bucataria este buna si nu este deloc scump daca te poti abtine sa nu cumperi un suc de la ei. Costa 1.5 USD o sticla …

O alta zi, un alt drum catre ambasada Namibiei. Nici nu ma mai uit pe GPS, stiu exact unde sa merg. Aici ma intalnesc si cu un italian impreuna cu o argentinianca.  Sunt de un an in Africa si merg cu autostopul. Si ei sunt aici pentru viza si la ora 14 primesc si eu si ei pasaportul cu mult dorita viza. Pe ea scrie tranzit, insa Liliane ii explica argentiniencei ca va obtine sederea dorita la granita, Si la mine scrie la fel insa nu mai am ce intreba, am fost martor la discutia anterioara.

Ca in fiecare zi ma prinde din nou ploaia pe drumul de intoarcere catre hotel. Parca deja m-am obisnuit.

La hotel cu bunavointa personalului, imi scot la imprimanta lor extrasul de cont si fac copii dupa pasaport pentru ambasada Africii de Sud.

Ulterior ies la cumparaturi la cel mai apropiat supermarket : 2 km de mers pe jos. Din intamplare ma vad si cu Fredrik, suedezul cu care m-am vazut in Malawi. A venit cu autobuzul din Lilongwe si sta acum la o cunostinta. Luni probabil va pleca catre Livingstone si are o roata noua.

A doua zi ma opresc intai la o banca pentru a achita contravaloarea vizei si apoi ma duc fix la ambasada.

Rih , aparatul foto si telefonul raman in paza paznicilor de la poarta. Eu merg inauntru si am parte de un spectacol amuzant.

Este un sir de aproximativ 20 scaune, si fiecare ne asezam in ordinea in care am venit. Cum termina unul dintre cetateni treaba la ghiseu, ne ridicam cu totii si ne mutam pe urmatorul scaun. Sunt al paisprezecelea la coada si am parte de destule exercitii gen genoflexiuni pana sa-mi vina randul.

Ii predau actele doamnei si ma intreaba daca nu am si rezervare la hotel. Doamna, eu sunt cu bicicleta, la mine daca o zi ploua pot sa merg si 0 kilometri, daca bate vantul din fata merg doar juatate, daca ma simt rau pot sta si o saptamana pe loc. Cum pot eu sa fac o rezervare la hotel peste doua luni ? Data pe care am trecut-o in cererea de viza este cea mai optimistica, pot ajunge in tara dumneavoastra chiar si peste o luna …

Nu stiu daca a inteles sau daca va fi ok, insa imi ia toate actele si imi da o veste naucitoare : vinerea viitoare sa vii aici. Nu se poate mai repede ? Pentru mine inca cinci zile aici inseamna cazare si mancare pe care le platesc inutil. Din pacate imi spune ca nu are ce face …

Domnul Alexandru ma anunta intre timp ca a pus janta la un curier rapid. Ii spun ca voi mai avea ceva de asteptat aici din cauza vizei si se ofera sa incerce sa ma ajute sa grabesc procedura.

Lusaka este un oras nou, fara istorie si fara multe oportunitati de a-ti petrece timpul. A fost infiintata abia secolul trecut in 1905, datorita pozitionarii ei fata de caile de comunicatii si calea ferata. A obtinut statutul de oras abia in 1960, si in 1964, odata cu independenta Zambiei a devenit si capitala.

Orasul este mult mai curat decat celelalte capitale vazute. Nu are neaparat cladiri inalte, insa are destule Mall-uri si supermarketuri. Daca in Tanzania, chiar si in Dar Es Salaam nu gaseai prea multa marfa diversificata, aici gasesti aproape orice. Mai putin piese pentru Rih 🙂 Soferii in schimb nu au nici un respect pentru biciclisti. Nu o singura data au incercat sa ma scoata de pe drum si au tipat la mine ca nu am ce cauta pe asfalt cu masinile.

In Lusaka se mai afla un alt ciclist. Este din Grecia si il cheama Alexandros. Ratasem sa ne vedem in Tanzania pentru ca ii expira viza, insa acum nu mai avem nici o alta scuza sa nu ne vedem. Blogul lui poate fi vazut la :

http://www.passengerinlife.com

Ne intalnim la Manda Hill Mall si ne povestim din patanii. Si el a inceput ca si mine in Cairo, insa a avut norocul sau ghinionul, depinde cum vrei sa il privesti, sa traverseze Etiopia. Mi-a marturist ca este cea mai ostila tara prin care a pedalat vreodata si nu i-a placut prea mult. Ca si mie, Sudanul a fost una dintre tarile preferate.

Ploua iar si vrand nevrand stam mai multe ore de vorba in speranta ca norii se vor risipi. Pe la ora 17, vazand ca nu avem noroc ne decidem sa plecam, chit ca vom ajunge iar uzi.

Astazi nu am multe de facut si merg doar la Mall dupa cumparaturi. Sper sa-mi ajunga jeanta in timp util, sper sa nu-mi fie refuzata visa de Africa de Sud. Chiar daca ploua in fiecare zi vreau sa ma apuc sa pedalez, abia astept sa vad Cascada Victoria, elefanti pe sosea in Botswana si sa revad desetul, de data aceasta in Namibia . Din fericire, la hotelul unde stau se perinda destul de multi muzungu de diverse natii si in fiecare zi am parte de cate o discutie interesanta.

Duminica sunt invitat de catre Alexandros sa vin cu el la asociatia greceasca din Lusaka. Sunt 15 kilometri de pedalat, insa fara bagaje parca zbor cu 30 km/h. Au o biserica ortodoxa unde vin si sarbi, rusi si am inteles ca o cunosc chiar si pe doamna consul onorific al Romaniei de aici. Particip la slujba si apoi suntem invitati la o masa in stil grecesc. Ma simt ca si cum as fi inapoi in Europa si nu in mijlocul Africii. Vizitez si o mica expozitie de icoane bizantine pe care o deschide ministerul culturii din Zambia.

Ieri a fost ziua mea de nastere si aflu cu surpriza ca astazi este si ziua lui Alexandros, implineste 29 ani. Imi face placere sa vorbesc cu el, am avut multe patanii similare. Maine va pleca spre Livingstone si apoi traseele noastre vor inceta sa coincida : eu o voi apuca catre Namibia iar el catre Zimbabwe si Mozambic . In Cape Town va ajunge in 3 luni, cine stie, poate ne vom revedea atunci .

Pe la ora 16 ma retrag inapoi catre hotel. Ce placut este sa pedalezi fara o tona de bagaje. Insa rotii nu ii place sao plimb, si cand mai iau cate o groapa aud janta gemand.

Astazi, urmarind tracking number-ul pe site-ul curierului observ ca pachetelul a ajuns in Zambia. Nu am multe de facut si astept sa ajunga la mine.

 

Comments

comments

Most Popular

To Top