Suedezul, Fredrik, cu care m-am vazut in Malawi mi-a spus ca atunci cand nu voi mai fi atat de strict in a merge doar cu bicicleta voi avea parte de adevarata libertate. In spiritul acestei povete ma decid sa inchiriez si o masina si sa merg in nord pana la cascada Epupa . Sunt mai bine de 2000 km dus-intors, o mare parte din ei pe drum de pietris. Cu Rih subregit e posibil sa nu pot ajunge.
De dimineata ma prezint la firma de inchirieri masini. Cautasem cea mai ieftina masina, insa aici am surpriza ca vor card bancar de credit, nu ajunge doar debit. Nu insist si ma intorc la hotel, unde ei ma ajuta sa gasesc rapid alta firma si sa inchiriez un 4×4. Nu mai vreau sa pierd timpul in Windhoek si accept oferta lor. Pentru ca este ceva mai scump decid sa o iau pentru doar 4 zile, chiar daca asta va insemna sa fiu pe fuga. Nu au nimic impotriva cardurilor mele de debit si semnez contractul.
Masina urmeaza sa o ridic de la aeroportul Eros, la cativa kilometri de hotel. Plec pe Rih cu tot cu bagaje. Ajung fara emotii acolo si dupa ce completez hartogaria primesc un Nissan X-Trail nou nout. M-as fi bucurat mai mult la o rabla la care sa nu se mai vada daca mai adaug o zgarietura, dar asta este. Ii scot roata din fata a lui Rih, rabatez scaunele din spate si il incarc in masina. Pare ca sta destul de bine si nu mai pierd timpul si plec. Este deja ora 15, dar vreau sa ajung cat mai aproape de Opuwo.
Este ciudat sa conduc pe partea cealalta a soselei. Nu-mi place senzatia cutiei de viteze automate, iar bucuria de a parcurge kilometri pe care o simt pe bicicleta dispare. Este fals, ma simt ca un spectator plictisit la televizor. Totusi fata de cei 15-20-25 kmh cu care sunt obisnuit, parca zbor la 100 kmh. Nu merg mai repede, nu sunt chiar atat de grabit. Cand se lasa intunericul incetinesc putin mai mult, pentru a nu avea surpriza sa-mi apara vreun animal ratacit in fata. Si bine fac, de cateva ori am fost nevoit sa franez din cauza lor.
In Okahandja ma opresc la un supermarket pentru cumparaturi pe care le devorez intr-o parcare la alti 200 km distanta. Dupa ce trec de Kamanjab, deja pe noapte, ajung la un punct de control al politiei.
Oamenii se uita incruntat la mine … Poate din cauza masinii care are numere de Africa de Sud. Insa cand le zic ca sunt roman se lumineaza putin iar cand il vad pe Rih in spate devin de-a dreptul prietenosi. Ii tin de vorba vreun sfert de ora pana le vin alti musterii. Ma bucura discutia cu ei, mai ales ca-mi alunga somnul care-mi da tarcoale.
Probabil din cauza asta experientele mele cu oamenii din Africa sunt asa de diferite fata de ale altora. Cu bicicleta esti primit cu prietenie, nu te mai vad ca pe o pusculita, interactionezi si te imprietenesti mult mai usor. Cu masina intri in categoria muzungu plin de bani pe care trebuie sa il ciufulim la buzunar. Nu zic, poate cateodata e convenabil sa pracurgi sute sau mii de kilometri intr-o zi, dar ratezi atat de mult …
Cand mai am doar 40 km pana in Opuwo trag intr-o parcare si ma culc in masina. Asta este unul dintre beneficiile conservei, poti sa te culci oriunde poti parca si am de gand sa abuzez de acest fapt.
Vorbisem pe email cu John, un ghid recomandat pentru a merge la tribul Himba. Nu-mi raspunde pana ma scol de dimineata si decid sa o apuc catre cascada Epupa in nord, urmand cand primesc mesaj de la el sa stabilim pentru maine sau poimaine.
Mai am parte de un alt control al politiei la 10 km inainte de Opuwo si apoi imi fac cumparaturile la supermarketul din oras. Aici am primul contact cu triburile, femei Herero imbracate straniu si Himba in straiele (sau lipsa lor) traditionale in ditamai supermarketul modern.
Dupa ce fac plinul de benzina las asfaltul in urma si pornesc pe un drum de pietris pentru urmatorii aproape 200 km. Merg incet si ma depasesc toate masinile. Nu as vrea sa fiu pus sa platesc vreo avarie la masina inchiriata.
Pe alocuri drumul este destul de rau si comut in modul 4×4. Imi dau seama ca daca as fi incercat cu bicicleta complet incarcata sa merg pe aici as fi avut mult de furca. Fara bagaj in schimb ar fi fost foarte fain … Din pacate cand nu te intorci acasa la lasatul serii, bagajul este necesar.
Pe drum diversi oameni, inclusiv Himba imi fac semne sa ma opresc, copii isi mana caprele pe drum ca sa te opresti si sa iti cerseasca dulciuri. Unul dintre diavolii mititei se supara ca nu-i dau nimic si arunca cu piatra in directia masinii, din fericire nu ma nimereste.
Cascada Epupa este cu totul altfel fata de cum m-as fi asteptat. Si asta o spun la modul cel mai bun. Denumirea ii vine din limba herero si inseamna apa care cade. Practic este o insiruire de cascada pe o lungime de 1,5 kilometri pe raul Kunene. Cea mai mare cadere de apa are 37 metri si desparte Namibia de Angola.
Nu exista taxa de intrare, nu ai poteci amenajate si hoarde de turisti disperati. Un muzungu mai batran imi arata incotro sa merg si-mi spune sa-mi aduc slapii cu mine – voi avea de traversat un mic raulet.
Ma invart pe acolo fara a-mi da seama pe unde sa traversez. Pana la urma unei localnice i se face mila de mine si-mi arata pe unde sa merg. Slapii pe care-i am nu ma ajuta mult si merg stangaci. Doamna ma ajuta sa traversez si ma aflu la cativa metri de prima mare cadere de apa.
Nu este la fel de mare sau de maiestoasa precum cascada Victoria, insa cu siguranta are farmecul ei, inzecit de faptul ca inca este neamenajata turistic. Fac cateva poze, apoi ma ajuta iar doamna si traversez pe mal inapoi. Ma indruma sa urc pe o potecuta de unde am o panorama mai frumoasa si la despartire o rog sa-i fac o poza.
Urc pe potecuta si intr-adevar am parte de o priveliste frumoasa. Petrec ceva timp facand poze si uitandu-ma la peisaj.
Pe la ora 16 plec inapoi catre Opuwo. John imi raspunsese la mesaje si maine ma pot alatura unui grup cu care vom vizita un sat Himba. Ma indruma sa ma opresc la un camping aflat la 40 km distanta de Opuwo, de unde ma va lua a doua zi de dimineata.
Conduc in lumina frumoasa a apusului de soare African. Peisajele din jurul meu sunt frumoase si salbatice. In curand se lasa noaptea si conduc incet. Foarte des trebuie sa traversez albii de rau secate, unde daca merg prea repede pot lovi masina pe dedesubt.
Ajung tarziu la camping care pare parasit. Ma uit in stanga si in dreapta … De nicaieri apare un calaret care trece in viteza pe langa mine fara a ma baga in seama … Strig si eu un “Hello!” si pana la urma apare cineva. Ne intelegem la pret si ma conduce la locul de camping. Nu mai instalez cortul, asa ca doar scot bicicleta din masina si ma culc in locul ei.
Din pacate nu exista curent in acest camping asa ca maine dimineata va trebui sa ma scol devreme si sa-mi folosesc panourile fotovoltaice pentru a-mi incarca camera foto.
Comments
