La final de Tanzania , in Mbeya

Cicyling to Mbeya in Tanzania ofer the Rift Valley .

Orasul Iringa isi poarta numele dupa cuvantul lilinga, care inseamna fort in limba hehe. Aici au construit o fortificatie germanii in perioada coloniala dupa ce au fost infranti la Lugalo de catre triburile Hehe conduse de capetenia Mkwawa. Din pacate astazi orasul nu are multe de oferit si desi are o populatie de 150.000 locuitori nu beneficieaza nici macar de un singur supermarket. Singura atractie care am vizitat-o este o biserica ortodoxa greaca. M-a amuzat faptul ca pentru a-si acoperi probabil cheltuielile la 10 metri de ea se afla un club si un restaurant cu specific grecesc.

Si totusi dupa atatea zile de pedalat la deal pe o caldura cu greu suportabila gasesc pauza de doua zile aici binevenita. Hotelul in care stau este foarte curat si am parte de un mic dejun imbelsugat. Ma bucur si ca ma aflu la peste 1550 metri in altitudine si temperatura este foarte placuta.

Urmatoarea mea destinatie este Mafinga, la doar 80 km de pedalat. Numai ca acesti kilometri ma poarta pana la peste 2000 metri in altitudine, numai ca apoi sa coboare la 1700 si sa se onduleze peste dealuri. Ajung tarziu in oras foarte obosit si trag la unul dintre hotelurile care parea mai curatel, Platinum Hotel. Au camere la 40.000, un apartament la 50.000 si altul la 100.000. Camera este acceptabila insa aleg apartamentul de 50.000 : este intr-o casuta afara si pot baga bicicleta inauntru. Pentru 10.000 nu ma simt in stare sa dau bagajele jos si maine sa le pun inapoi. Este o alegere buna si pentru faptul ca la restaurantul lor am mancat una dintre cele mai bune fripturi de vita cu sos de ciuperci din Tanzania.

Dorm bine peste noapte, imi priesc altitudinea si temperaturile prietenoase. Peste noapte chiar ma si invelesc si imi pun un tricou cu maneca lunga de la Merinito.

A doua zi de dimineata pornesc din nou. Drumul ma poarta cateva zeci de kilometri prin rezervatia de padure Sao Hill. De jur imprejur nu se afla nimic decat jungla. Ma intalnesc din nou cu raul Ruaha, care formeaza o mlastina si pe harta observ ca ar avea izvoarele aici.

Soseaua pe care circul este in plina reabilitare. Pe alocuri lipsesc portiuni intregi de asfalt, iar drumul este mai ingust. Din fericire traficul nu este asa de pronuntat. Cand vad din sens opus o masina cu gabarit mare si aud ca din spatele meu vine alt vehicol ies de pe carosabil, nu de alta dar aici un biciclist nu are multe drepturi ca participant in trafic.

Parcurg cu greu din cauza dealurilor 85 kilometri pana ajung in Makambako. Ma ghidez cu ajutorul hartilor Google la un hotel.

Intru pe poarta si gasesc intr-o camera un grup de trei doamne care isi faceau siesta. Incerc sa ma inteleg cu ele pe engleza si putinul de swahili pe care il stiu da fara succes. Ele tot rad si una imi face semn sa o urmez. Ma duce pana la un magazin de papetarie vizavi unde o doamna rupe cateva cuvinte pe engleza. Imi spune pretul si ca au camere. No bun, hai sa vad una.

Ma duce in prima camera, insa nu sunt impresionat. Pare murdar si neingrijit. Combinat cu faptul ca nu ma inteleg deloc cu ele as vrea sa plec, dar hai sa mai vad o camera. Asta e si mai jalnica. Cat contemplam situatia, apare un militar prietenos care vorbeste bine engleza.

  • De ce vrei sa stai aici ? Asta este un hotel pentru oameni saraci …
  • Pai aici m-a adus Google … imi recomanzi altceva ?
  • Mergi la Durban Hotel, insa vezi ca doamnele n-ar mai vrea sa te lase sa pleci, vor banii tai

Dar desi o doamna ma apuca de mana in semn sa raman, mirosul ei pronuntat de transpiratie ma decide sa nu mai stau aici. Militarul mi-a oferit si motivul perfect sa sterg putina. Ii multumesc si merg la celalt hotel, la nici 300 metri distanta.

Aici macar receptionistul vorbeste engleza. Camerele sunt mai ok, dar totusi destul de jalnice. In final negociez un apartament care are doua dormitoare de unde pot alege, doua bai si o sufragerie unde poate sta si Rih.

Au si un restaurant, este ieftin, insa vita care o comand este de tipul guma de mestecat. Cand ajung in camera si vreau sa ma spal pe maini chiuveta este sparta si curge pe jos si dusul nu merge. Macar stau doar o zi …

Dupa atata urcat, parca nu se mai terminau dealurile, ma bucur de primii 30 kilometri de la Makambako de o coborare lina care totusi ma propulseaza la 40-50 kmh. Parca as fi cu motocicleta.

Lucrarile la drum se intensifica si de multe ori ma gasesc mergand pe macadam si fiind umplut de praf de camioanele are trec pe langa mine. La un moment dat soseaua nou asfaltata pare gata, insa marcajele indruma pe un drum de praf. Nu, de data asta eu vreau pe asfalt 🙂  Doi kilometri mai jos dau in plin santier, insa doar un singur om pare sa ma certe, restul sunt doar curiosi si imi fac cu mana. Ma strecor printre utilaje si imi continui deplasarea.

Acum traversez din nou valea Riftului. Am mai traversat-o si in Kenya. Asta inseamna ca urci, apoi cobori in vale ca sa urci din nou muntii. Insa astazi o sa merg doar pana acolo unde incepe urcarea catre Mbeya.

Ma opresc in Igurusi, un orasel mic, dar unde gasesc o pensiune ce pare noua, ieftin si foarte ok. Camera este mare si foarte curata, iar la restaurant ma bucur de mancare buna si ieftina. Singura deceptie au fost tantarii pe care m-am trezit sa-i vanez dupa ce m-au onorat cu intepaturile lor.

In camera cand imi desfac bagajul observ ca mi s-a rupt portbagajul. Mai precis surubul care il tinea montat de cadru s-a rupt, si desi am luat cu mine de schimb nu prea am cum sa scot restul din filet. Incerc sa bat cu o surubelnita insa fara nici un succes. Asta este o problema majora si daca nu o rezolv as putea fi nevoit sa apelez la o masina sa ma duca pana in primul oras unde o pot repara.

Insa am noroc, la o suta de metri de pensiune gasesc un mic atelier auto. Le arat problema si imi spun ca mi-o rezolva. Ii vad ca vin cu un aparat de sudura si ma gandesc ca nu este o optiune buna. Am cadru de aluminiu si ii avertizez. Insa se pare ca oamenii stiu ce fac si reusesc sa sudeze un surub fix pe restul ramas si astfel il scot afara. Imi vine sa sar intr-un picior de bucurie, si cand imi cer 2000 le ofer 10000 si le strag mana fiecaruia si le multumesc mult.

Surubul nou intra pefect si filetul pare ok. Doar vopseaua s-a innegrit de la sudura in locul respectiv insa nu ma intereseaza, e functional si asta conteaza.

Plec de dimineata de tot ca sa pot face urcarea. Ma asteptam sa fie cel putin la fel de greu ca si urcarea de la Iringa, insa desi nu a fost usor, pantele sunt mai putin abrupte. La Iringa am urcat in 8 km, aici in 20.

Pe drum traversez de cateva ori si linia de tren Tazara. A fost construita in anii `70 cu fonduri chinezesti si permitea astfel Zambiei sa exporte minereu de cupru folosind porturile Tanzaniei, ocolind astfel Africa de Sud in perioada apartheidului. Astazi linia este aproape in colaps, partial din cauza faptului ca problemele din Africa de Sud nu mai sunt si partial din cauza constructiei cu lipsa de viziune in standard de 1067 mm. Din fericire insa trenurile inca circula datorita ajutoarelor din partea Chinei care nu vrea sa moara aceasta linie.

La una dintre desele pauze pe care le iau cricul mi se rupe. Ma uit si nu am ce sa-i fac, poate doar in Mbeya sa incerc sa-l sudez sau sa caut altul. Mbeya este un oras cu 300.000 locuitori, trebuie sa gasesc ceva …

Si ei bine, ajung dupa o urcare obositoare in aceasta metropola, doar sa vad ca mai degraba este un sat mai mare. Cam toate orasele din Tanzania sunt asa si dezamagesc …

Ma opresc la un atelier care sudeaza usi si paturi pe marginea drumului. Ma indruma la atelierul de vizavi unde imi zic ca sudeaza aluminiu. Numai ca aici este Mike care se ocupa cu termopane din aluminiu, da nu are posibilitatea de sudura.

Vrea sa imi puna placute din aluminiu cu nituri insa ii zic ca nu o sa mearga. Incercam o varianta cu o platbanda de metal pusa pe deasupra care sa dubleze ruptura, insa nu tine. Incercam si cu nituri si degeaba, e prea grea bicicleta.

Se ofera sa vina cu mine sa gasim un sudor. Luam toate atelierele la rand si nici unul nu a auzit de sudura WIG/TIG , nu au decat electric. Dupa ce epuizez variantele unul se ofera ca sudeaza clasic dar ca o sa tina. Nu am de pierdut nimic si il las sa-si faca treaba. Insa probabil aluminiul si-a pierdut din proprietati si cand il montez se sparge in alt loc.

Plec cu Mike din nou prin oras, poate gasesc un alt cric. Mergem cateva ore, la fiecare magazin oamenii dau din cap ca nu si ne arata un alt magazin unde sigur au. Cred ca am vizitat 20-30 de astfel de magazine fara nici un succes. Deja era seara si nu mancasem nimic pe ziua de azi, parca nici nu as mai vrea cric …

Mai incercam o data sa-l sudam clasic, insa se sparge la fel cand incerc sa pun greutate pe el. Asta este, o sa merg de acum incolo fara cric, chiar daca va fi mai dificil. Ii multumesc lui Mike si ii ofer totusi niste bani pentru deranjul lui. A pierdut 4-5 ore cu mine alergand.

Obosit ma retrag la un hotel ce parea mai rasarit, la Mbeya Golden City Hotel. Pretul este ok, camera este curata, insa minuscula. Este aproape la fel de mare ca si baia. Voi ramane doua zile aici, sa ma odihnesc si sa mai caut solutii.

Peste noapte am numai vise ciudate, visez cum mi se strica piesele pe rand la Rih, cum se rupe cadrul, ca nu mai pot inainta. Cand ma scol de dimineata sunt bucuros ca totusi nu e decat cricul …

Ies din nou in oras, mai colind din nou magazinele de bicicleta, poate am ratat unul. Insa nu au pentru Rih, aici nu au decat biciclete cum poti gasi prin satele noastre, cu o singura viteza, de otel si vechi.

Ma opresc si la singurul autointitulat supermarket din oras. Nu am fost decat un copil pe vremea comunistilor, insa imi aduc aminte cum aratau alimentarele. La fel si aici, multe rafturi, majoritatea goale. Cu greu gasesc cate ceva sa am provizii si ma intorc la hotel.

Maine voi pleca catre Malawi. Desi m-am simtit foarte bine aici in Tanzania si mi-am facut multi prieteni, simt nevoia sa mai schimb tara. Sunt de aproape doua luni aici … Multumesc pentru ospitalitate , Asante sana Tanzania ! Peste cateva zile nu voi mai auzi swahili …

 

 

Comments

comments

Most Popular

To Top