Din Livingstone o apuc pe soseaua care duce la Kazangula si granita cu Botswana.Ma bucur de un vant favorabil din spate, si in ciuda celor cateva dealuri parca zbor cu viteza sporita. Planul meu era sa caut o pensiune sau un hotel pe partea zambiana si a doua zi sa traversez granita.
Poate din cauza sutelor de TIR-uri parcate pe margine sau din neatentie, nu am gasit nici o unitate de cazare care sa-mi convina si imi spun ca poate gasesc ceva in Kasane. Cu ocazia asta pot sa imi cumpar in tihna o cartela SIM si a doua zi plec dis de dimineata la drum.
La intrarea in vama sunt intampinat de un baiat care vorbeste vulgar. Vrea sa-mi schimbe kwacha pe … moneda din Botswana 🙂 Caut pe internet care este cursul, baiatul este de acord cu el si facem tranzactia. Dupa ce-mi stampilez pasaportul de iesire din Zambia ma conduce pana la feribot, unde pentru doi kwacha ma pot imbarca.
Observ de pe mal cum se construieste un pod nou peste raul Zambezi, ce urmeaza sa lege Zambia de Botswana. Era si cazul, de ambele parti sunt sute de masini care asteapta, iar pe bac incap doar doua-trei. Cand acesta ajunge la mal ma urc si eu repede pe el, fara sa ma intrebe nimeni nici de bilet si nici de sanatate. Vad cativa cetateni cu barci care se chinuie repede sa ia papornite de pe feribot si sa mearga in stufarisul de langa mal cu ele. Probabil este o forma de contrabanda …
Traversarea nu dureaza mai mult de 2-3 minute, timp in care am o perspectiva asupra a patru tari, toate care se unesc aici, in punctul acesta : Zimbabwe, Zambia, Botswana si Namibia.
Cand ajung inapoi pe uscat ma intalnesc cu Steve Walker, un cetatean american care sa tot aiba in jur de 50-60 ani. Ne oprim sa vorbim si aflu ca a plecat din Statele Unite in jos pana in Argentina de unde a luat avionul pana in Africa de Sud si are intentia sa mearga cel putin pana in Kenya. Bicicleta, gentile si hainele de pe el il tradeaza ca este intr-adevar de mult timp pe drum.
Ii ofer cateva sfaturi despre ce-l asteapta mai departe si primesc si eu la randul meu informatii care se dovedesc foarte utile despre Botswana. Pentru cei curiosi va invit sa-i vizitati blog-ul, este un om extrem de interesant si placut :
Din pacate suntem intrerupti din discutie de catre localnici care ii fac semn sa se urce pe bac.
Ma duc sa-mi stampilez pasaportul si doamna de la ghiseu este contrariata cum de merg doar cu bicicleta. Nu ma crede pana nu iese afara si-l vede pe Rih. In Botswana cetatenii romani nu au nevoie de vize si primesc un drept de sedere de 90 zile.
Ca sa pot merge mai departe trebuie sa merg la dezinfectie. Nu e atat de rau pe cat suna, trebuie doar sa calc intr-o balta cu solutie.
Ma intalnesc si cu Walter, un ciclist prietenos din Maun, Botswana. A fost in Zambia sa-si repare roata la bicicleta si acum se intoarce acasa. Dupa ce vorbim si schimbam contacte pornesc mai departe sa gasesc unde sa-mi petrec noaptea.
Ma opresc intai la un fel de mall mai modest, de unde gasesc sa-mi cumpar o cartela SIM si apa. Se pare ca aici in Botswana voi avea parte de cel mai scump internet de pana acum. Din pacate nu si cel mai bun …
Ma invart prin oras, nu vad nimic care sa-mi convina si nu mai vreau sa orbecai. Daca am apucat sa merg intr-o directie nu mai vreau sa ma intorc. Dupa cativa kilometri de pedalat imi dau seama ca incepe sa se intunece, iar semnele de pe margine ma avertizeaza ca sunt intr-o zona cu multe animale salbatice. In consecinta nu este o idee foarte buna sa campez in tufisuri.
La un moment dat vad un semn cu un camping, Senyati. Ma uit la drum, pare foarte nisipos iar bicicleta este grea. De mers pe ea nici nu se pune problema, iar de luat pe sus, la cele aproximativ 50 kg cat are cu tot cu bagaje nu imi surade. Un nene cu un 4×4 se opreste si imi spune ca sunt cam 2 km pana acolo, insa mai e un drum mai practicabil daca mai merg pe asfalt cam 4-5 km.
Ajung la intersectia cu Lesoma, asta nu inainte de a vedea cativa elefanti in tufisurile de langa drum. Aceasta asezare consta doar in cateva case razlete, chiar si sat este mult spus. Botswana este o tara cu o suprafata aproape tripla fata de Romania, insa are doar 2 milioane de locuitori. Nu e de mirare ca satele sunt asa de mici si scumpe la vedere.
Mai vad aici un semn catre alt camping si-mi spun ca poate este mai aproape. Mare greseala fac, drumul devine extrem de nisipos si ma chinui sa inaintez. Vad din nou semn catre Senyati si ma sucesc din nou catre el. Trag cu greu de bicicleta in nisip, mai mult o taresc, iar cand dau de un deal de urcat este un adevarat calvar. Din tufisurile de pe margine apar doi elefanti. Nu am multe variante si decid sa o aplic pe cea mai inteleapta, invatata din Bucuresti de la babele care trec strada prin locurile nepermise : bagi capul in pamant si ii dai inainte cu tupeu.
Din fericire astazi elefantii nu au nimic de impartit cu mine si ajung in sfarsit in camping. Pretul este de 100 p**a, insa am o baie, dus si o priza. Imi pun cortul sub streasina si apoi merg la bar. In reclama era laudat ca barul cu cea mai frumoasa priveliste. Aceasta consta intr-o balta unde vin animalele sa se adape. Ma intalnesc aici si cu trei cetateni olandezi, doi dintre ei fiind iraqieni de origine. Povestim pana tarziu si apoi ma retrag la somn.
Am inteles ca au intrat elefantii prin camping, sau ceva de genul, insa cand am auzit harmalaie nu m-am obosit sa deschid cortul. Nu de alta, da abia omorasem ultimul tantar care intrase inauntru …
Dimineata imi ridic tabara si ma chinui o ora iar prin nisip pana ajung la sosea. Nu e nimic imprejur decat tufisuri si iar tufisuri. Desi drumul este plat inaintez greu din cauza vantului frontal. Ajung tarziu in Pandamatenga, unde ma opresc in centru la un mic supermarket. Dupa ce cumpar de baut intreb daca mai gasesc vreun camping in fata, din pacate mi se sugereaza sa ma intorc 2 km pentru ca de aici pana in Nata nu este absolut nimic. Iar pana in Nata sunt 200 km …
Ascult sugestia si ma intorc la Panda Rest Camp. Pentru un pret cam piperat tocmesc o camera unde dorm foarte bine. Ma bucur si de restaurantul lor, care este chiar foarte bun si nu e deloc scump.
A doua zi ma pregatesc de cei 200 km, cumpar cam 10 litri de apa si purced la drum. Din pacate am iar parte de vant frontal si inaintez foarte greu. Cu tot cu acest vant parca merg prea incet si observ cu maxima bucurie ca am pana pe roata din spate si cauciucul este desumflat.
Merg cu multe pauze, din 15 in 15 km. Cateodata pe marginea drumului sunt bancute amenajate pentru calatori, dar cu semne clare pe care poti citi ca te odihnesti aici pe propria raspundere din cauza lighioanelor. La unul dintre popasuri se opreste si un sofer de TIR cu care vorbesc si ma indeamna sa mai merg cam 70 km pana la portile dintr-un parc, unde este un echipaj de politie si pot dormi acolo.
Pe sosea vad un elefant. Ma opresc, fusesem avertizat sa nu ma aproprii de ei ca pot deveni agresivi. Vad din sens opus ca vine un TIR si incerc sa ma sincronizez cu el. Elefantul ma vede si devine nelinistit. Incepe sa falfaie din urechi ca un elicopter, scoate un raget si da sa se indrepte catre mine. Din fericire masina ajunsese aproape in dreptul lui si ii da un claxon lung. Trec si eu cat pot de repede si scap astfel de el.
Nu dupa mult timp este iar un elefant, chiar langa sosea. Nu vine nici o masina si totusi imi incerc norocul mergand cat mai departe fata de el. Cu ocazia asta scot si aparatul foto sa imortalizez momentul. Elefantul nu pare foarte deranjat de indrazneala mea si ma lasa sa trec.
Pe drum am parte si de o surpriza neplacuta. Geanta Ortlieb din dreapta s-a rupt, exact ca si cea din stanga, in acelas loc. In Tanzania am avut noroc sa gasesc un croitor bun, oare aici cum o rezolv ?
Soarele incepe sa apuna si eu inca nu am ajuns la punctul de politie. Steve, americanul cu care m-am vazut in vama, imi spusese ca el a dormit langa stalpii de telecomunicatii, unde de obicei sunt 1-2 paznici. Cu ultimele raze ale soarelui vad un astfel de stalp si pedalez catre el cu viteza sporita.
Aici sunt trei paznici si doar unul dintre ei stie engleza. Il cheama ceva ce s-ar scrie a Tzantzaramega si nu mai asteapta sa ii cer eu nimic, imi propune sa dorm aici cu ei. Imi arata un loc mai nisipos in interiorul curtii si imi intind cortul acolo. Vreau sa stau de vorba cu ei putin, insa dupa jumatate de ora tantarii ma gonesc in cort.
Desi stand langa acest stalp m-as fi asteptat sa am semnal la telefonul mobil ma insel. La fel ca oamenii si asezarile, si acesta este o raritate aici.
Nu dorm prea bine, cortul meu e mic si se creaza mult condes inauntru. Mi se uda si sacul de dormit si abia atipesc cateva ore.
Pe la ora 6, cum da soarele ma apuc sa strang catrafusele, imi iau ramas bun de la cei mai amabili paznici si pornesc la drum.
Nu am spor deloc, sunt obosit, nedormit, nemancat si trag de mine. Vantul imi este ca de obicei potrivnic. Dupa 30 km ajung la portile unde se afla politia. Cu bucurie vad ca sunt si cateva tarabe de unde cumpar un suc si ma mai inviorez.
Sunt pus sa spal cauciucurile bicicletei si adidasii in solutie dezinfectatnta. Politistii sunt nedumeriti ce caut de unul singur, cum de nu-mi e frica de animale si unde imi e masina. La fel de nedumeriti sunt si un grup de canadiano-americani care s-au oprit si ei sa-si clateasca incaltarile si se arata interesati de calatoria mea.
Ma mai despart de aici fix 58 km pana in Nata, pe care ii pracurg putin mai usor. Cand ajung in oras ma bucur sa am luxul de a gasi hoteluri, magazine si chiar si semnal la telefonul mobil.
Toate hotelurile sunt foarte scumpe in Botswana, si desi nu este extrem de ieftin, cel la care trag este putin mai suportabil . Sunt cu mult mai curate ca cele din Tanzania sau Kenya, insa le prefer pe cele din urma din cauza preturilor derizorii.
Baiatul de la receptie este foarte amabil si ma indruma catre un croitor. Gasesc locul destul de usor si ma bucur sa constat ca doamna de acolo chiar face o treaba foarte buna. Vrea 25 p**a pentru munca depusa si ii dau si un mic bonus de care se bucura.
Inapoi la hotel ma conving ca va trebui sa-mi iau un nou adaptor de priza. Cel confectionat in Uganda nu mai e bun de nimic. Aici este tot cu 3 pini, dar rotunzi si putin mai mare. Din pacate nu gasesc nimic pe aici si doar fortez vechiul stecher in priza.
Astazi am mai stat o zi aici, sa-mi repar ce mi s-a mai rupt pe la bicicleta, sa-mi trag sufletul si sa-mi reorganizez bagajul. Ma bucur si de supermarketul Choppies de aici din localitate care este destul de bine aprovizionat.
Maine voi porni catre Maun, si din cate mi-au zis oamenii de aici va fi cu peripertii . Fiind sezonul ploios drumul a fost inundat si cam 2 km se afla sub ape.
Comments
