Ma aflu la fix 4 kilometri de granita cu Africa de Sud. Dupa ce am parte de un mic dejun copios pornesc la drum, asta nu inainte de a-mi lichida toata rezerva de dolari namibieni. Spre surprinderea mea gasesc in portofel si 100 ranzi . Poate i-am primit ca rest de undeva … Ranzii si dolarii namibieni au exact acelas curs de schimb.
Intru in vama si sunt indrumat catre un ghiseu gol. Incep sa caut pe cineva prin birourile alaturate, insa parca toate sunt goale. In final dau peste o tanti amabila care incepe sa strige pe cineva de mama focului. Acel cineva este un fuctionar cam de 25 ani, scund de statura si plictisit. Pare necajit ca i-am intrerupt pauza si imi stampileaza rapid pasaportul, doar sa se poata intoarce inapoi la meditatia lui asupra nemuririi sufletului.
Granita Namibiei cu Africa de Sud urmareste in acest loc albia raului Orange. La ce vale a sapat m-as fi asteptat cel putin la un fluviu precum Dunarea, insa aduce mai degraba a Dambovita in perioada secetoasa.
Ajung in vama Sud Africana. Baiatul de la poarta e amabil si-mi arata unde sa merg mai departe. La sala 1 mi se stampileaza pasaportul, si oarecum mirata doamna de la ghiseu ma atentioneaza ca viza este doar pe 20 zile. De aici sunt indrumat in sala 3, unde nici pana in momentul de fata nu am aflat de ce am mai prezentat pasaportul.
La iesire mi se verifica din nou actele, insa desi totul este ok mai raman la discutie cu vamesii. Se strang si colegii lor si cred ca am stat cam 45 minute de vorba pana a venit un grup mai mare de masini pentru care este nevoie de prezenta lor.
Ma opresc la magazinul de langa vama. Pana in orasul urmator la 69 kilometri distanta nu mai este nimic. Imi cumpar cele necesare si o cartela SIM cu internet pentru telefon. Nefiind deja decupata in nano-sim domnul de la tejghea se ofera sa o prelucreze cu foarfeca din dotare. Din fericire are mana buna si am din nou internet, putin mai scumb ca in Namibia, dar si putin mai bun.
Sunt avertizat ca ma asteapta 30 kilometri de urcare non-stop, care de fapt au fost cam 55 kilometri din 69 de urcare pana in Steinkopf. Am avut parte si de un vant frontal pe urcare si astfel am ajuns cu bateriile terminate in oras. Decid sa trag in prima pensiune, unde pretul este mic, camera pare ok insa este plina de tantari si alte insecte.
Din cauza lor nu ma odihnesc prea bine peste noapte si plec dimineata devreme la drum. Ma opresc doar la supermarket de unde-mi fac cumparaturile. Ma bucur ca in Africa de Sud preturile sunt simtitor mai mici la mancare comparabil cu Namibia.
Pentru ca nu m-am odihnit bine ma decid ca astazi sa merg doar pana in Springbok. Si totusi desi sunt doar 55 kilometri, nu sunt usor de parcurs. Drumul valureste peste dealuri, apoi coboara brusc si rapid doar ca sa urc inapoi tot ce am coborat.
In Springbok trag la un hotel nici prea ieftin, nici prea scump, doar cu un aer putin comunist. Mi se ofera cheia de la o casa, imi arata pe harta si ma trimit singur la plimbare sa-mi gasesc camera. Se pare ca in ditamai vila numai eu voi sta la noapte … Ma amuza ca in aceasta parte a lumii au preluat un obicei stupid de la englezi : robinetele de apa rece si apa calda sunt separate si nu poti combina apa ca sa o aduci la temperatura dorita.
Ies la cumparaturi. Cand sunt aproape de Shoprite, paznica imi face semn si imi spune sa ma grabesc ca se inchide.
Dupa ce ma intorc in camera am surpriza ca am consumat tot internetul si sunt nevoit sa ies iar la plimbare sa mai cumpar credit. Dupa ce ma intorc, desi nu este tarziu, efectiv cad de oboseala si dorm profund.
Astazi iar am parte de dealuri, doar ca si mai abrupte ca cele de ieri. Ori inaintez incet la deal, ori cobor cu 50 kmh.
Ma intalnesc cu un baiat din Cape Town, care este si el cu bicicleta si merge doar pana in Namibia. Ne facem unul altuia cate o poza, schimbam contacte si ne vedem mai departe de drum.
Am parte si de putina ospitalitate Sud Africana. O masina se opreste, din care coboara un domn si doua doamne. Ma intreaba daca doresc ceva de baut si imi ofera un energizant mai rece. Accept si le multumesc mult. Le povestesc cate ceva despre excursia mea, apoi aflu ca si doamna mai in varsta a suferit un accident pe munte care in final i-a adus o proteza totala de genunchi.
Dupa alti cativa kilometri se opreste iar o masina sa ma intrebe daca am suficienta apa. Apoi imi spun ca ei locuiesc langa Cape Agulhas si daca ajung pe acolo ma pot gazdui in casa lor. Le multumesc mult de tot, as fi dorit sa ajung acolo, insa nu cred ca cele 20 zile pe care viza mea mi le permite imi vor fi suficiente pentru acest lucru.
La 70 kilometri pedalati ajung in Kamieskroon si decid sa ma opresc aici. Gasesc un hotel decent, insa nici un magazin deschis.
Comments
