Namaqualand si Western Cape

Namaqualand and Western Cape storm in South Africa cycling, on a bicycle from Cairo to Cape Town near Citrusvile.

Ma aflu in tinutul Namaqualand, renumit pentru ca in fiecare primavara desertul se transforma aici intr-un mare covor de flori multicolore. Din pacate anul asta ploile care le-am resimtit atat de bine in Malawi si Zambia aici nu si-au facut prezenta. Tot ceea ce pot admira de jur imprejur este doar un desert arid si insetat.

Pentru ca nu am nici un supermarket la indemana platesc in plus pentru un mic dejun la hotelul meu din Kamieskroon. Si totusi am ajuns la concluzia ca nu as iesi mai ieftin nici daca imi prepar eu hrana … Numai pe paine platesc doi dolari …

Dupa ce termin plec la drum. O apuc gresit, sunt paralel cu soseaua N7, insa ma desparte un gard de ea. Un domn se opreste si-mi spune a ma intorc, nu am cum iesi la drum pe aici. Si uite ca asa urc inapoi la deal pret de cativa kilometri inutil.

Intotdeauna imi zic ca mai am hopul asta si gata am trecut, asta este ultimul deal. Insa intotdeauna dupa ultimul deal ai o coborare faina dupa care te asteapta urmatorul deal. Asa si astazi, urc pieptis doar ca sa cobor abrupt.

 

In jur de ora 14 ajung langa orasul Garies. Mi-am propus ca daca voi gasi cazare ieftina sa raman aici, daca nu sa merg mai departe. Si totusi gasesc aceasta cazare ieftina, la un hotel cu aer comunist, insa curat si placut. Poarta chiar numele localitatii. Atat doar ca am camera la etajul superior si trebuie sa-l las pe Rih la receptie.

Lipit de el am si un supermarket de unde ma reaprovizionez. Seara servesc masa la restaurantul hotelului care este destul de ieftin si bun.

A doua zi plec din nou la drum odihnit. Si totusi drumul ma oboseste. Cateodata este mai placut sa urci munti, macar apoi stii ca ai o coborare placuta. Insa asa peste 90% din timpul pedalat mi-l petrec urcand la deal cu viteza scazuta, coborarile nici nu le simt si nu-mi dau ragaz de odihna.

Ajung in Bitterfontain, un orasel mic si prafuit care insa este si cap terminal pentru o linie de tren, aparent inca functionala. De pe internet ochisem o pensiune mica cu un pret accesibil si review-uri bune, Dawn Ridge Lodge. Ma mira ca nu gasesc nici un indicator, insa ma ghidez cu ajutorul GPS-ului.

Ma intampina Dawn de la poarta. Au loc si pentru mine, iar pretul este infim, de numai 120 ranzi. Imi prezinta o camera cu baia afara, numai ca apoi sa-mi ofere o camera cu baie in interior, foarte draguta. Negociez cu ea sa servesc si cina, si desi pretul cerut este mai mult decat acceptabil mai imi face un discount.

Roata din spate a lui Rih da semne ca ar avea o pana. Nu ma mai chinui sa peticesc camera,iar cauciucul este foarte uzat. Le schimb cu totul cu unele care le tineam de rezerva.

Seara Dawn imi aduce o cina regeasca, cu de toate. Mananc tot si nu las nimic in farfurie.

A doua zi il intalnesc pe John, partenerul de afaceri al lui Dawn. Imi pregateste mic dejunul si intru in vorba cu el.

Pentru ca pretul este imbatabil iar conditiile foarte bune ma decid sa mai raman o noapte aici. Din Namibia nu am mai avut nici macar o zi de pauza. Mi-o petrec in oras, vizitand gara si cumparand cate ceva de la micul magazin agricol din oras.

Seara am ocazia sa-l cunosc mai bine pe John. Nici nu-mi dau seama cand trece timpul. Este o persoana extrem de interesanta, care a avut o viata agitata. A fost in armata Sud Africana ca parasutist, a luptat in razboiul din Angola si a fost prins in spatele liniilor inamice. A trebuit el si unitatea lui sa se descurce pe cont propriu sa ajunga inapoi in Namibia de unde au putut fi recuperati, insa a pierdut trei oameni in luptele cu inamicii.

In perioada aparteidului a ajuns procuror, insa nefiind de acord cu arestarea unor oameni nevinovati doar pe principii rasiale a reusit pe unii dintre ei sa-i faca scapati. Insa in final au aflat si superiorii lui de acest fapt si a fost demis, dat afara si lasat si fara pensie. A reusit sa supravietuiasca si unei tentative de asasinat si apoi a cunoscut-o pe Dawn cu care a incercat sa-si refaca viata.

A avut in Cape Town o afacere de tip fast food care a crescut de la stadiul de toneta pana la cel de restaurant. Din pacate coruptia si criminalitatea i-au pus capac. Ajunsese sa fie jefuit chiar si de trei ori pe zi.

Cu banii ramasi si-a cumparat casuta asta din Bitterfontein, si de 13 ani are aceasta pensiune.

Nici nu realizez cand este ora 2 noaptea. John imi spune sa mai raman, o zi, doua , trei, doua spatamani chiar. Nu ma costa absolut nimic. Nu vreau sa abuzez de ospitalitatea acestui om, insa nici nu vrea sa auda altfel. Decid sa mai raman inca o zi.

John ma intampina din nou cu un mic dejun copios. Ma ofer din nou sa mai platesc pentru o noapte, si pentru mancare, dar nu accepta. Eu sunt oaspetele lui.

Dupa amiaza vine si o vecina si stam cu totii de vorba. Aflu si de micile intigi din oras. Cel care detine service-ul auto este tartore aici, politia lucreaza pentru el. I-a impuscat cainele vecinei, dar si pe al lui John. Politia nici nu a vrut sa le inregistreze plangerea. Pentru ca John este un alb, si nu unul oarecare, ci care este si cu radacini englezesti plateste cel mai mare pret pentru apa din toata localitatea : peste 2000 ranzi pe luna.

Astazi insa nu mai stam atat de tarziu de vorba, pe la ora 22 ne retragem la somn.

M-am atasat de John si de Dawn, sunt gazdele perfecte si parca ne cunostem de o mie de ani. Ne luam la revedere si pornesc mai departe la drum.

Dupa 20 kilometri am din nou pana pe roata din spate. Cat ma chinui sa o repar o doamna se opreste si-mi ofera apa.

Ajung pe inserat in Vanrhynsdorp dupa un drum care ma urca si ma coboara dupa cum vrea el. Aici trag la o pensiune cocheta, insa ieftina. Au si un restaurant, unde mananc o friptura de vita excelenta pentru un pret corect.

Sunt obosit si dorm mult. Pentru ca aleg sa servesc si mic dejunul la hotel plec tarziu la drum, pe la 9. Am din nou pana pe roata din spate, nici ce am plecat bine. Pentru ca deja este prea peticita ma decid sa schimb camera. Insa si cea “noua” este de fapt una veche gaurita. Insa are numai o singura gaura, asa ca o peticesc pe aceasta.

Soseaua parca devine si mai dificila. Urc dealuri inalte si lungi pe care le cobor apoi rapid intr-un minut. Si totusi peisajul devine ceva mai variat. Raul Olifants a smuls aici desertului o mica pata de verdeata.

Ajung tarziu in Clanwilliam. Ma opresc la Elephant River Guesthouse, unde am vazut ca a stat si Fredrik, suedezul cu care m-am vazut in Malawi. Pretul este putin cam piperat, insa camera este placuta si gazda amabila. Nu au curent, dar de altfel, tot orasul sufera de acest lucru.

Dupa ce imi fac cumparaturile la Spar Supermarket, gazda imi face o surpriza si imi aduce o cina gatita. Discutasem cu ea ca nu stiu sa gatesc si probabil s-a gandit sa imi faca o surpriza.

Astazi plec din nou la drum. Primii 20 kilometri ii urc continuu pe langa un baraj. Ii cobor rapid in urmatorii 10 kilometri, ca apoi sa merg numai sus-jos. Cerul este inorat si ma prind cativa stropi de ploaie.

Cand ajung langa Citrusdal ma prinde o furtuna puternica. Nu ploua, insa vantul bate cu putere, aproape ca ma da jos de pe bicicleta. Aduce cu el nori intregi de nisip si cu greu pot tine ochii deschisi.

 

Ma decid sa ma opresc aici, nu am mers decat 55 kilometri si nu e inca tarziu, insa vremea nu e favorabila.

Trag in primul hotel, unde primesc un ditamai apartamentul cu vedere la piscina, cu sala de fitness si chiar si cu mic dejun inclus. La toate conditiile astea m-as fi asteptat sa dau faliment, si totusi pretul este mai mult decat ok si raman aici.

Nu ma mai despart decat 180 kilometri de Cape Town si un pas alpin …Maine va fi o zi dificila in care voi avea mult de urcat asa ca voi incerca sa ma odihnesc ca sa am spor.

Comments

comments

Most Popular

To Top