Am ramas patru zile in Bagamoyo, timp in care am explorat zona si m-am relaxat.
Acest mic orasel a fost fondat la sfarsitul secolului al XVIII-lea. A fost capitala originala a Africii Est Germane si unul din cele mai importante porturi din zona. Astazi insa si-a pierdut mult din stralucirea de odinioara si totul pare prafuit si cuprins de un aer apatic.
Peste tot sunt cladiri vechi coloniale in paragina, chiar si German Boma (vechiul cartier general al germanilor) sta sa cada. Vreau sa ii fac o poza insa paznicul vine repede sa-mi arate ca fotografierea este interzisa. Imi propune insa sa-i cumpar un suc si ma lasa sa fac ce vreau. Nu imi place targul si vreau sa plec, insa se lasa induplecat si imi permite o singura poza rapid.
In fata cartierului general se afla si locul unde erau spanzurati prizonierii, multi dintre ei luptatori impotriva colonialistilor. Astazi in acel loc se construiesc dhow-uri (barci cu specific local), care in afara de turism este cam singura ocupatie locala. La malul marii sunt tot felul de ambarcatiuni, multe dintre ele carand oameni si lucruri catre Zanzibar, o alternativa mai ieftina dar si mai periculoasa la feriboturile rapide din Dar Es Salaam.
In aceasta localitate cu 30.000 suflete nu este nici macar un singur supermarket, insa ma bucur ca gasesc o mica pizzerie. Patronul care este si bucatar este un italian imi prepara o pizza gustoasa, o raritate prin patile acestea.
In sfarsit pe 16 ianuarie plec catre capitala care nu este capitala : Dar Es Salaam . Denumirea inseamna Casa Pacii in araba, si nu este un oras vechi. A fost infiintat de catre sultanul Zanzibarului in 1865. Desi drumul ma poarta pe langa coasta nu este plat si ori urc, ori cobor. Totusi nu am mult de pedalat, doar un pic peste 60 km.
Ma opresc in Sinza, o suburbie mai rau famata a Dar Es Salaam-ului. Am gasit un hotel extrem de ieftin unde pot astepta pana vine Lori. Sunt total de acord cu review-urile de pe Internet ale acestui asezamant : un hotel excelent intr-o locatie proasta. Ca sa ajung la el pedalez pe tot felul de stradute dubioase printr-un fel de slum. Se numeste Riverview si asta pentru ca in spatele lui curge o mica apa infecta care ii confera locului un miros de balta.
In schimb conditiile sunt bune. Am o camera mica, insa curata, cu aer conditionat si in plus pe fiecare etaj este o camera de zi plus o bucatarie la dispozitia oaspetilor. Insa au si un restaurant, unde desi friptura de vita a fost cam atoasa a fost extrem de ieftina.
Alli, receptionerul este impresionat cand aude de unde vin si unde merg, si incepe sa-mi faca publicitate la toti restul oaspetilor. O doamna din Scotia care lucreaza ca voluntar in Tanzania este curioasa de experientele mele si stam de vorba cateva ore.
A doua zi merg in primul meu mall de cand am parasit Romania. Nu am foarte mult de mers, este cam la 3 km. Se numeste Mlimani City, si desi pentru standardele noastre este un complex mic, acolo este ceva extraordinar. Au cateva magazine, doua restaurante, un cinema micut si doua supermarketuri.
La intoarcere pentru ca am facut ceva cumparaturi decid sa apelez la serviciile unui sofer de Tuk-tuk, care pentru 5000 TZS este mai mult decat fericit sa ma duca la hotel.
Raman trei zile aici, iar in a patra ma mut intr-un hotel foarte central, in Kisutu. Pana acolo pedalez cam 10 km si admir pe drum un sistem nou-nout de autobuze rapide cu benzi dedicate. Chiar si eu am pe trotuar banda mea de biciclete.
Centrul este cu totul diferit fata de mahalaua din Sinza. Au cladiri inalte, moderne si pe strada este destul de curat. Ma surprinde ca traficul este acceptabil pentru un oras dublu ca si Bucurestiul. Ma opresc intr-un parculet si pierd ceva timp pe o banca. Dupa o vreme un baiat vine si incepe sa vorbeasca cu mine. Intuiesc din timp ca o sa ajunga sa-mi propuna sa cumpar ceva asa ca incep sa-i turui cum merg eu la buget. Imi propune sa cumpar ceva picturi, insa ii explic ca nu am bani de asa ceva si nici loc unde sa le pun. Cu greu se lasa convins de acest fapt, insa nu este uracios si vrea sa facem o poza impreuna.
Noul hotel este foarte ok si in prima seara inchiriez o camera de o persoana iar pentru celelalte nopti de doua persoane. Asta pentru ca pe 20 ianuarie se implinesc trei luni de cand sunt plecat de acasa si Loredana urmeaza sa vina aici, sa mi se alature in aventura pentru 12 zile.
Pe seara vorbesc cu Frank. Este un prieten de-al lui Erik din Arusha, si lucreaza la Tanzanian Internet Exchange din Dar Es Salaam. Ma invita sa mergem sa-mi arate data center-ul si apoi luam masa la un restaurant aflatla ultimul etaj al unui “zgarie nori” cu o panorama excelenta asupra orasului. Discutam despre piata de internet din Tanzania, aflu ca sunt cu totul dependenti de cablul subacvatic Seacom si ca pana in 2009 tara era deservita doar prin link-uri pe satelit.
Si astfel, de dimineata servesc un mic dejun indestulator aici si ma pregatesc sa merg sa o astept la aeroport. Pentru ca in Cairo si in Nairobi m-am inteles bine cu Uber decid si aici sa-l incerc.
Insa toti imi dau reject sau imi spun ca nici nu se gandesc sa meargala aeroport ca sunt probleme. Abia dupa ce am fost refuzat de zece ori unul dintre ei accepta sa ma duca, insa nu la pretul de pe Uber si sa ii platesc cash. Nu am incotro pentru ca este deja tarziu si accept. Ca sa ies putin mai ieftin negociez sa ma lase la bulervardul principal si sa nu intre in incinta aeroportului.
Pe drum traficul este infernal, si pentru 10 km cat a fost de mers imi ia cam o ora. Cand ajung la destinatie in loc sa merg la terminalul international gresesc si ma aflu la un aeroport local. Nu mai apelez la nici o masina si parcurg rapid 3 km pe jos.
Din fericire ajung la timp si ma revad din nou cu Loredana. Ea a venit cu un zbor cu patru escale complicate, a traversat Dubai-ul cu mijlocacele de transport in comun de la un aeroport la altul si asta cu un bagaj de 19 km in spate, mare parte din kilogramele lui fiind pentru mine.
Dupa ce isi cumpara o cartela de telefon, pentru care asteptam cam 30 minute, iesim afara din aeroport de unde vrem a gasim un taxi/tuk-tuk sau chiar dala-dala mai ieftin. In aeroport tariful este fix : 30 USD catre oriunde in oras. Insa afara dupa ce negociem cu cativa soferi vine un baiat dupa noi care a auzit ce vrem si cat oferim si este de acord sa ne duca pentru 18.000 TZS la hotel.
Avem noroc si la drumul de intoarcere traficul este mai normal. Inainte de a ne retrage sa ne odihnim o plimb putin pe Lori pe stradutele de langa hotel.
In camera desfacem bagajul. Lori mi-a adus pinioane si un lant nou, cauciucuri si alte piese pentru Rih. De asemeni vreau sa multumesc foarte mult celor de la Merinito, care mi-au trimis atat mie cat si Loredanei imbracaminte din lana merinos pe care am invatat sa o apreciez in ultimile luni. Surpriza a fost ca si Mos Gerila a venit aici si mi-a adus salam si carnati de acasa. Pe aici salamul este o inventie muzungu, scumpa si foarte rara, un adevarat lux pentru localnici.