Mai am de pedalat doar 180 km pana in Cape Town, acolo unde aventura mea va lua sfarsit. Insa Africa se lasa greu de cucerit pe final,mai am de traversat pasul Piekenierskloof. Hotelul la care am stat este foarte bun si imi ofera un mic dejun potrivit cat sa am energie sa traversez muntii.
Primii 10 kilometri sunt grei, urc continuu cu 4-5 kmh si cu pauze dese. Cerul este inorat si macar din acest punct de vedere pedalez pe o temperatura potrivita. Insa cand ajung catre varf, intru in ceata si incepe sa devina frig.
Tot ce urca trebuie sa si coboare, si asa si eu. Cobor cu viteza la vale, prind viteze si de peste 70 kmh.
De sus de pe munte am vazut campia pana departe, si parea plat. Insa nu este asa, merg doar 10 kilometri in plat, apoi drumul continua cum m-am invatat : ma ridica doar ca sa ma coboare apoi. Trec de Piketberg, unde nici nu ma opresc si continui mai departe. Ma gandeam ca poate ajung pana in Malmesbury, insa dealurile ma incetinesc prea mult,azi va trebui sa ma multumesc doar cu Moorreessburg, cu un total de aproape 80 kilometri pe ziua de azi.
De la intrarea in oras dau telefon la cateva pensiuni si un hotel sa vad unde pot gasi un pret mai bun. Din pacate doar la hotel au camere, insa este in regula. Restaurantul este inchis, doar este 1 mai, insa supermarketul de langa este deschis.
Receptionerul este putin reticent in a ma lasa cu bicicleta in camera. A avut experiente neplacute cu alti ciclisti care si-au spalat bicicletele cu prosoapele lui. Il asigur totusi ca eu nu mi-l doresc pe Rih curat, cu cat e mai murdar cu atat va atrage atentia hotilor mai putin. In final se lasa induplecat si intru cu Rih in camera. Am grja totusi ca urmatoarea lui amintire cu ciclistii sa fie mai buna si pastrez cat pot de curata camera.
La urmatorul rasarit de soare imi impachetez bagajele si pornesc. Este ultima oara cand voi mai face acest lucru … Azi este ultima zi de pedalat, mai am fix 100 kilometri pana in Cape Town si ii voi pedala astazi.
Stiind ca maine nu va mai trebui sa merg nicaieri, pedalez in ritm alert si nu mai las energie deloc. Urc dealurile cu care m-am obisnuit deja in viteza, ridicat in pedale.
Din Malmesbury soseaua este in lucru. Urmeaza sa devina autostrada, insa acum trebuie cumva sa ma strecor si eu printre masini, semne de circulatie si stegari. Da, ma amuza stegarii : angajati inutili care toata ziua invart un steag fara rost … Dar poate si ei trebuie sa manance.
La 40 kilometri de Cape Town soseaua devine in sfarsit o autostrada impecabila. Oare am voie sa pedalez pe aici ? Nu stiu, dar nu ma intereseaza atat de mult. Trec de cateva ori masini de politie dar nu au treaba cu mine.
La nodurile de circulatie am probleme, sunt masini care intra si ies de pe autostrada in viteza, iar eu ma intersectez cu ele. De multe ori ma opresc si trec doar cand vad ca nu vine nimeni.
Cu prima oportunitate parasesc si eu autostrada si merg printr-un cartier mai marginas catre hotelul meu in cartierul Observatory.
Ajung la Green Elephant Backpackers pe la ora 17 si primesc o camera mare si placuta. Cat timp plateam camera am si o surpriza placuta. Domnul Andrei, consulul nostru la Cape Town cu care am pastrat legatura este aici. Ma strange in brate si imi ureaza bun venit. Ce primire calduroasa !
Ma bucur de compania dansului si petrecem ceva timp impreuna povestind. Imi propune sa merg cu el a doua zi la Capul Bunei Sperante urmand sa vina a doua zi sa ma ia la ora 10 si jumatate.
A doua zi plecam impreuna. Drumul merge de multe ori pe langa ocean si este extrem de pitoresc. Oraselele de pe parcurs sunt foarte turistice si curate. Daca acest loc ar fi fost in Europa pe undeva nu m-ar fi mirat. Nu se potriveste cu Africa deloc.
Sunt ceva turisti, insa domnul Andrei imi spune ca de obicei sunt mult mai multi. Rugam pe cineva sa ne faca o poza impreuna cu tricolorul la Capul Bunei Sperante.
De aici mergem mai sus pe o stanca, de unde iau un funicular si urc sus pana la far. Vantul bate puternic si de multe ori imi e frica sa nu raman fara ochelari.
Aici se termina pamantul, nu mai e nimic in fata, decat poate Antartica. Insa aici este punctul meu terminal. Dupa aproape 7 luni pe drum si 11.000 de kilometri am ajuns ! Am reusit !
Sunt nespus de bucuros ca ma aflu aici, dar si foarte trist pentru ca s-a incheiat. Si totusi cine a cunoscut Africa cu adevarat este condamnat sa o iubeasca pe vecie si sa revina mai devreme sau mai tarziu. Eu sper doar mai devreme.
Dar inca mai am cateva zile de stat in Cape Town, si chiar daca este putin cam muzungu mi-am propus sa ma simt bine aici.
Domnul Andrei ma aduce inapoi la hotel, insa ma invita la masa diseara unde o voi cunoaste si pe Cosmina, sotia sa si pe baietelul lor.
Comments
