Dragi cititori, desi acesta este primul post din categoria Sudan, actiunea va incepe in Egipt.
Ma aflu in micul satuc nubian de langa Aswan. Ma scol la ora 6 dimineata si ma apuc sa-mi ordonez bagajul. Cum se face 7, ies si servesc micul dejun. Sunt foarte incantat de pensiunea la care ma aflu. Camera este foarte curata, si nu doar pentru Egipt, chiar si pentru standardele europene. Mancarea este simpla dar delicioasa. In fiecare dimineata primesc o mancarica de fasole, cu omleta, branza, salata, cartofi si gem. Seara mi se aduce ori o mancarica de cartofi cu mazare sau o mancarica de castraveti prajiti, cu cartofi, salata. Micul dejun era inclus in pretul camerei, insa pentru cina nu mi-a venit sa cred cat mi se cere : 10 LE. Adica nici mai mult si nici mai putin decat 1 Euro. Asa ca recomand oricui care ajunge in Aswan cu cea mai mare caldura pensiunea Eka Dolli.
Dupa cetermin micul dejun cobor jos. O dubita ma asteapta sa ma duca la port. Nu pentru ca as fi puturos si nu vreau sa pedalez, ci pentru ca nu mi se permite sa merg cu bicicleta peste barajele controlate de politie.
In port e liniste. Doi oameni ma ajuta sa dam bicicleta jos de pe masina. Soferul initial imi zice ca e ok, apoi cere 200LE. Cam piperat dupa mine, dar asta este.
Unul dintre oamenii care m-au ajutat sa dau jos bicicleta se tine scai de mine. Nu prea inteleg ce vrea insa parca bolboroseste ceva de bacsis. Doi sudanezi care stau pe bordura imi spun ca vrea bani ca m-a ajutat sa dau bicicleta jos, oricat am. Ma uit in buzunar, mai am 3 LE, ia-i! Omul pare scarbit de bacsisul meu, insa sudanezii de pe bordura ii spun ceva, probabil las ca ai primit destul.
Ma asez langa ei pe bordura, este ora 9 si portile se deschid la 10. Se perinda pe la mine doi egipteni, vor sa-mi schimbe banii in SDG. Mi se ofera 1000 SDG la 100 USD, insa stiu ca in Wadi Halfa pot obtine pret mai bun asa ca le spun ca mi-am terminat toti banii. Cu greu se lasa induplecati sa plece.
Sunt singurul european la coada. Ma asez printre primii la coada in ciuda protestelor catorva localnici. La ora 10 fara 10 se deschide ghiseul. Dau cateva coate si ma bag cu tupeu in fata. Pasaportul si 45 LE. Bine ca mai am 100 LE la mine, altfel ce faceam?
Trec de poarta si ajung la controlul bagajelor. Ma bag iar cu tupeu in fata si blochez cu bicicleta intrarea oricui.Na, ca sa nu ma ignorati ! 🙂 Si nu ma ignora, mi se face semn sa ies afara si primesc un control personal sumar al bagajelor. E ok, merg mai departe.
Ajung la o cosmelie. Habar nu am pentru ce mi se cer 25 LE, dar mi se ofera chitanta si totul decurge repede.
Ajung intr-o cladire, de primul om mi se face sa trec. La al doilea mi se da o hartiuta sa o completez. Dupa ce termin mai platesc 2 LE pentru un timbru care e pus pe hartiuta, si apoi cu hartiuta si pasaportul merg la militieni.
Gata, am stampila de iesire din Egipt, am unda verde ! Pana la prima ghereta, unde predau biletul de vapor si mi se da o hartie de completat pentru Sudan.
Gata, asta e chiar tot. Ma bucur ca mi-au ajuns banii, deja aveam emotii.
Acasa imi placea sa ma documentez cu experientele altora. Multe informatii gasite pe bloguri de calatorie m-au ajutat. Ma asteptam sa gasesc un vapor plin, murdar si haotic.
Intru cu bicicleta. Unde e marea aia de oameni ? Hm, las ca vin ei, hai sa ma grabesc pana atunci sa ajung pe punte.
O iau prin sala de clasa a II-a, apoi prin bucataria acesteia si ajung in partea din spate. Doua randuri de scari metalice, abrupte si alunecoase ma asteapta. Am doua variante. Ori dau jos bagajele si le duc pe rand sau ma chinui sa imping bicicleta asa.
Aleg adoua varianta, si ma opintesc. Mai aveam 3 trepte pana era sus. Vad cum kilometrajul sare din suportul lui. Ma uit, sper sa mai stea, poate pot sa-l prind … Aaaa, cadeeee …. Ma uit cum pica si … Ma dezechilibrez si eu, ma optintesc dar imi aluneca piciorul.
Cadem amandoi, eu si bicicleta jos. Pentru ca pedalele mele au cuie ma aleg cu pantalonii rupti si zgarieturi pe picioare. Un membru al echipajului vine repede alergand la mine si ma ajuta sa ma ridic.
Laptopul, camera, panourile fotovoltaice or mai fi intregi ? Eu sunt intreg ? Nu stiu, acum trebuie sa ajung sus, musai!
Ma ajuta omul sa imping bicicleta pana sus. Aici nici tipenie de om. Ii multumesc mult de tot si vreau sa-i ofer un bacsis. Nu, nu vrea, se bucura doar ca a vrut sa-mi fie de ajutor. Sukran !
Dupa ce ma linistesc imi verific bagajele. Din fericire totul este ok. Ma apuc doar sa-mi cos pantalonii.
M-am grabit degeaba. De doi ani s-a mai deschis un punct de trecere al frontierei catre Sudan pe la Abu Simbel. E un bac acolo care merge zilnic si doar traverseaza Nilul si astfel e preferat de majoritatea. E mai flexibil decat cu un vapor care face 20 de ore si pleaca doar o data pe saptamana. Si astfel vaporul este foarte aerisit.
Imi instalez tabara sub o barca de salvare. Din pacate teritoriul imi e tulburat din cand in cand de oameni care se aseaza pe langa mine, dar toti sunt prietenosi.
Un baiat imi cere maia (apa). Nu am foarte multa si incerc sa-i explic asta. Un om ma roaga sa fac poza cu el. Na, ma simt ca cimpanzeul la zoo 🙂 Un baiat vine langa mine si vrea sa-mi vorbeasca, insa engleza nu-l ajuta foarte mult.
Din pacate cand calatoresti singur chiar si chestiile de baza devin grele. Mai precis pentru a merge la baie, bicicleta si bagajul raman nesupravegheate, dar nu am incotro.
Seara abia ce ma descaltasem si imi asezam sacul de dormit, un batran vine in graba la mine.
Pasaportul, pasaportul, vino cu mine, hai.
Imi strang sacul, ma incalt si hai cu nenea. Ma duce la o cabina cu militieni. Acestia ma pun sa completez o hartie si mi se aplica stampila in pasaport.
Victorios ma retrag la sacul meu de dormit.
Noaptea e racoare si bate vantul puternic. Sacul meu de dormit face fata, mai ales ca imi scot si arma secreta : un tricou din lana primit de la Merinito. Dar vai, ce frumos e … Asa un cer n-am mai vazut de anul trecut din Mauritania, luna este mare, stelele lumineaza puternic si vad reflectia lor in apele marelui lac Nasser. Sunt chiar pe marginea vaporului si simt ca plutesc deasupra apei. E o senzatie magica. Da, de asta sunt aici!
Dimineata aproape de ora 6 observ pe mal templul de la Abu Simbel. Nu ies inca din sac, este prea frig, insa reusesc sa-i fac si asa o poza.
Pe la ora 7, baiatul care nu vorbea prea bine engleza vine cu tatal lui. Ma invita amandoi la masa si la ceai. Accept, dar ma gandesc sa nu aiba intentii ascunse, o sa beau doar ceaiul.
Intr-un sfert de ora ma regasesc la cantina,cu un ceai in fata mea, cu cei doi egipteni si un domn mai in varsta din Sudan.
Ma invita sa mananc cu ei fasole fiarta cu ou, branza si lipie. Mananc putin si e gustos. Baiatul incearca sa-mi propuna sa-i car din lucruri peste vama ca sa-i fie mai usor. Exact ce-mi era frica, sa nu ma fi invitat pentru a trage foloase. Insa se pare ca nu, tatal lui ii spune ceva si apoi imi traduce si mie ca nu ar fi ok, ar bate la ochi si as putea avea probleme.
Dupa masa ma retrag si imi iau portia de doxicilina pentru malarie.
Se perinda pe langa mine cativa oameni. Diferenta dintre egipteni si sudanezi este vizibila. Egipteanul sta pe capul tau si nu mai stii cum sa scapi. Sudanezul in schimb iti strange mana, vorbeste putin cu tine si pana sa te plictiseasca te lasa cu propriile ganduri.
Ajungem in port. Incerc sa cobor primele scari. Un copil si baiatul caruia n-am vrut sa-i dau apa ma ajuta.Ma simt prost, ar fi trebuit sa impart apa cu el ….
Al doilea rand de scari sunt blocate de niste troscolete.
Intre timp oamenii cara plasme, baloti, masini de spalat etc. si le dau drumul peste bord. Stau si ma uit la ei, nu am cum trece cu bicicleta.
Am iar doua variante. Ori dau bagajele jos si ma strecor printre troscolete in siguranta, ori astept sa le mute si imi incerc norocul cu scarile. Experienta de ieri ma face sa aleg prima varianta.
Cand sunt aproape sa ies de pe vas, STOP ! Iti mai trebuie o stampila, du-te sus ! Pai nene, sunt cu bicicleta, ce sa fac, vrei sa blochez aici, sa urc cu ea, sa pic din nou ?
Nu ma inteleg cu el, asa ca las bicicleta intr-un cotlon si urc sus. Din fericire stampila o obtin repede dupa ce completez trei randuri de acte.
Ies nadusit de pe vapor. Da, sunt pe taram sudanez, in sfarsit !
Ma striga egipteanul la masa caruia am fost de dimineata. Imi propune sa merg cu ei la hotel, ca daca as merge singur probabil ar incerca sa mi se aplice un pret dublu.
Nu voi stii daca intentiile egiptenilor erau curate si erau efectiv oameni amabili sau urma sa mi se serveasca o teapa. Prefer sa o las cum este, am fost la masa lor si m-am bucurat de ospitalitate.Multumesc!
Eu am trecut repede de vama. Mi s-au aplicat etichete portocalii peste bagaje si iata-ma pedaland contravant cativa kilometri pana in Wadi Halfa. Asta nu inainte de a schimba bani la un curs de 1500 SDG la 100 USD (fata de 1000 cat mi se oferea in Egipt).
Desi ramasese sa ma vad cu egiptenii la intrarea in oras nu mai apar … poate au avut probleme cu marfa baiatului, cine stie ?
GPS-ul ma indruma catre Hotel Cleopatra. Conditiile sunt acceptabile la fel si pretul, 120 SDG.
Dupa ce imi incarc putin telefonul merg pana la sectia de politie. Aici trebuie sa-mi inregistrez viza.
Incepe un dans al meu intre ghisee. Ma trimit intai sa-mi fac o copie dupa pasaport, apoi mi se da o hartie sa o completez, apoi merg intr-un alt ghiseu sa-mi capseze poza de hartie. De aici sunt indrumat la baietii cu calculatoarele, de unde sunt trimis la capitan, care mazgaleste ceva pe hartia mea si imi arata un ghiseu de langa el, unde decartez 370 SDG. Astept vreo 20 de minute pentru ca nu le mergea calculatorul. La final ajung din nou la primul ghiseu de unde obtin inregistrarea vizei in pasaport … Pfuuuu … E gata …
Acum trebuie sa-mi iau o cartela SIM 3G. Magazinul este peste drum si domnul de acolo ma serverste foarte amabil. 130 SDG si am internet nelimitat pentru o luna.
Pentru ca m-am chinuit sa scriu cu o mina de pix, pixul meu fiind zob in bagaje imi cumpar si doua pixuri noi noute. Hai, dati-mi acum sa completez hartiute cate vreti, sunt pregatit ! 🙂
Dupa ce mai colind orasul in lung si-n lat ma reatrag la hotel. A fost o zi plina si am nevoie de odihna. Efortul de abia acum incepe, am in jur de 1200 km pana in Khartoum …
Comments
