Safari prin Saadani

Am stat si a treia noapte tot in Tanga si astfel am putut sa-mi refac proviziile luni de la singurul “supermarket” din oras. Din pacate a fost destul de saracacios si nu am avut mult de ales. Totusi in plimbarica prin oras aflu si o veste : vor sa reactiveze linia de tren care am tot admirat-o pe drum. Ba chiar una dintre locomotive a si fost miscata din loc.

Dimineata servesc mic dejunul regesc de la hotel. Totusi a fost prea regesc, si in combinatie cu caldura de afara si umiditatea crescuta a aerului nu a simt foarte bine.

 

Pedalez pret de cativa kilometri pana ies din Tanga si se sfarseste si asfaltul. La un moment dat se aude o pocnitura puternica, o femeie de langa mine tipa si toti se uita la mine. Da, cauciucul meu, mult laudat ca tine peste 10.000 km tocmai a explodat. A sarit de pe janta si ma uit in jur sa gasesc un loc cu umbra sa-l schimb.

La nici 20 de metri de mine este un atelier de biciclete. Oamenii imi fac semn sa vin si pare o optiune buna, intrucat e cam singurul loc cu umbra pe care il ochesc. Dau jos bagajele, scot roata, un cauciuc pliabil de rezerva si o camera. Mecanicul de acolo se apuca el sa schimbe si il las sa-si faca treaba.

Am avut la mine o pereche de doua cauciucuri pliabile mai de offroad, as fi preferat sa le pastrez pentru Namibia, mai ales ca in Dar es Salaam imi vine un alt cauciuc de touring. Insa data fiind situatia nu am incotro, dar nu pot spune ca imi pare neaparat rau. De aici am numai drum de pamant, cateodata cu nisip, cateodata cu bolovani si ma bucur de aderenta si confortul sporit.

Mecanicul de la atelierul de pe marginea drumului ma taxeaza cu 5000 TZS ca mi-a schimbat cauciucul. Puteam sa o fac si eu, dar pare baiat simpatic, asa ca ii platesc.

Drumul nu este plat, si urc doar ca sa cobor apoi. Cateodata este de pamant bine tasat si este o placere sa mergi pe el, dar cateodata simt cum se afunda roata pe fata in nisip sau cum Rih danseaza pe denivelarile drumului. Cel mai dificil este chiar la intrarea in Pangani, unde se pare ca vor sa imbunatateasca drumul, insa acum este doar un mix de nisip cu cataroaie pe care abia mergi.

Din fata mea vine un pickup, si se opreste langa mine. Este Max, si lucreaza si el in telecomunicatii, ba chiar este si motociclist. Are un Transalp si vrea sa mearga pana in Cairo sa vada piramidele. In timp ce vorbim simt o slabiciune, incepe sa-mi vajaie capul. Nu vreau sa ma fac de ras si raman in picioare insa numai ca sa se faca totul negru si sa ma trezesc pe jos. Timp de doua secunde mi-am pierdut cunostinta si Max ma ajuta sa ma ridic. Ma pune in masina lui si da drumul la AC. Imi revin, insa cand incerc sa ma ridic iar pare ca se stinge lumina asa ca mai stau jos. Dupa 20 minute ma simt mai bine, ii multumesc mult lui Max pentru ajutor si ne despartim.

La un moment dat, in timp ce faceam o pauza ma intalnesc cu doi nemti venind din aceasi directie ca si mine. Au fost in Moshi sa vada Kilimanjaro, apoi au luat autobuzul pana in Tanga si se indreapta catre Zanzibar si apoi acasa. Dupa ce vorbim putin ne luam ramas bun si ii las sa mearga inainte. Totusi dupa zece minute ii ajung din urma, ei mergand mai incet. Ne revedem abia la intrarea in Pangani, unde ei se opresc la un magazinas.

Ma opresc si eu in centru de unde cumpar un suc si apa si cer o opinie referitoare la optiunile mele de cazare pentru diseara. Sunt indrumat catre Safari Lodge, la nici 200 metri mai in fata. Pretul este mic, 25.000 TZS, insa nu am aer conditionat, doar un ventilator care bate aiurea, nu am geamuri la fereastra, pernele sunt negre, la baie curge apa din toate conductele si una peste alta am ditamai crapatura in perete. Singurul lucru care ma induioseaza sunt trei prezervative expirate de acum treizeci de ani pe care le gasesc in sertarul de la capul patului 🙂 Asta este, o noapte o sa rezist.

Ies sa cumpar din oras ceva de ale gurii, paine, un pepene mare si zemos, rosii si ceapa. Cand ma intorc vad ca si nemtii au venit si ei tot in acesta locatie luxoasa, insa nu schimbam decat cateva cuvinte si se retrag in camera lor.

Vine spre seara dor Hot Hot sa-mi tina de urat. Vrea sa-mi vanda diferite pachete turistice, unele chiar atractive. Poate in alte circumstante m-as fi lasat dus la un tur pe raul Pangani cu barca pret de 4 ore pentru 20 USD …

Noaptea ma chinui intr-o caldura ucigatoare sa dorm si reusesc abia spre dimineata sa atipesc.

Pe la ora 9 sunt gata de plecare. Un avantaj al camerei unde am stat este ca am putut intra cu bicicleta si am avut bagajul gata facut.

Ca sa traversez raul Pangani trebuie sa iau un feribot. Nu costa decat 300 TZS si se pare ca lucreaza non-stop. Sunt foarte multi oameni care vor sa treaca de ambele maluri insa se pare ca este eficient si rapid. Nu dureaza mult si ma vad pe partea cealalta.

Ma intalnesc si cu o nemtoaica care merge intr-un safari organizat, si care cu ocazia aceasta a invatat ca rosu, galben si albastru este tricolorul romanesc 🙂

Incep sa urc destul de pronuntat, numai ca apoi drumul sa fie mai bland. Pentru masini au adaugat multa piatra peste pamant, insa mie pe bicicleta nu-mi prieste. Saracul Rih trepideaza din toti rarunchii. Cateodata ma mai iau dupa biciclisti locali si o apuc pe cate o poteca doar cu pamant paralela.

Spre seara ajung in Mkwaja, un mic satuc de pescari, chiar inainte de parcul national Saadani. Ma opresc intai la un butic de unde cumpar doua sucuri reci pe care le savurez pe plaja la ocean de vizavi. Vantul bate puternic si vad cum o barca se chinuie sa-si croiasca drum printre valuri.

Ma intorc inapoi pe ultita cu intentia sa caut un hotel. Intreb o doamna daca stie unul si ma conduce cateva sute de metri pana la Mkwaja Beach Lodge. Pretul este decent, 35.000 TZS iar camera pare curata. Nu are aer conditionat, insa ventilatorul face fata cu brio si este placut.

Gazdele mele sunt amabile si in ciuda faptului ca ma aflu intr-un sat de pescari reusesc sa comand ceva de mancare.

A doua zi am parte din nou de un mic dejun bogat, si desi este delicios ma aleg iar cu o stare de stomac ciudat.

Oemenii de aici sunt foarte prietenosi, si un baiat caruia i-am cerut indicatii cum sa ajung la drumul principal ajunge sa ma conduca pret de aproape un kilometru, doar ca sa ne strangem mana apoi si sa-mi ureze drum bun.

Dupa zece kilometri de pedalat sunt la poarta Madente a parcului Saadani. Usa este inchisa si nu pare sa fie nimeni in zona. Sa fi pedalat oare degeaba pana aici ? Bag mana si vad ca pot sa desfac zavorul. Intru si merg la cladirea de vizavi. Reusesc sa gasesc pe cineva si dupa ce cotizez la bunastarea parcului cu 36 USD mi se da o hartie si mi se ureaza drum bun.

Sunt avertizat sa raman pe drumul principal, unde in mare ar trebui sa fiu in siguranta. Spre deosebire de Hell`s Gate din Kenya, aici exista si animale care te pot manca – lei.  Mi se zice ca totusi la ora asta de obicei animalele sunt in partea de vest a parcului si doar seara vin catre mare. Pentru orice eventualitate il pun pe Saladin in buzunar, daca e sa fie macar sa imi vand scump pielea.

Dupa cativa kilometri am parte si de primul meu animal. Sare ceva mare si negru din boschetii din fata. Sa fie oare un urs ? Nu stiu de ce m-am gandit la urs, insa este doar un bivol de apa, care pare speriat de muzungu pe bicicleta si fuge inapoi de unde a venit.

Ma revad din nou si cu nemtoaica de pe feribot. Este a volanul unui Land Rover si pare incantata de safari-ul pe care l-a facut. Colegii ei din masina vor sa-mi faca o poza, si acept doar cu conditia sa-mi faca una si cu aparatul meu. Fiind singur in calatorie nu am multe ocazii sa am pe cineva care sa-mi faca o poza.

Drumul este cu mult mai bun decat cel care m-a adus de la Tanga pana in Mkwaja, fara prea mult cataroaie si destul de plat. Dupa nici 25 kilometri ajung in satul Saadani. Ma opresc la un butic, unde intru inauntru peste vanzatoare sa verific ce sucuri are la rece. Fac o pauza de jumatate de ora la umbra.

Din Saadani o apuc catre Bagamoyo. Nu mai am parte de acel drum dragut, se pare ca lucreaza la el sa-i puna piatra. Ba chiar sunt oprit dupa doi kilometri de un utilaj ce a facut ca poteca sa devina impracticabila. Ma dau jos si il tarasc pe Rih prin mormanele de pamant afanat cu piatra si namol. Chiar si dupa ce depasesc acest episod tot am parte numai de zgaltaituri.

Dupa alti 25 kilometri traversez un rau si ajung la cealalta poarta a parcului. Dupa ce arat biletul sunt lasat sa trec si continui tot pe un drum de pamant si mai zbuciumat ca pana acum.

Oamenii de pe drum sunt curiosi sa vada un muzungu pe bicicleta pe aici ma saluta toti. Le raspund si eu cu cate un Jambo! si ma bucur sa ii vad cum imi zambesc inapoi.

Dupa inca 35 de kilometri vad ceva ciudat. Este ca un sarpe negru ce strabate dealurile. Ma dau jos si studiez acest animal ciudat. Il ating usor cu piciorul, poate musca … poate se sperie … Nu se intampla nimic si imi iau inima in dinti si trec cu Rih pe el. Au trcut 200-250 de kilometri de cand nu am mai vazut asfalt si ma bucur sa-l revad.

Insa bucuria imi este stirbita de un vant foarte puternic din fata cat si de faptul ca pret de inca cativa kilometri se lucreaza si am la dispozitie iar un drum de pamant.

Spre seara, aproape de apus ajung in Bagamoyo rupt de oboseala. Azi au fost aproape 115 kilometri, din care 105 doar pe drum de pamant cu pietre. Nu stiu cum sa zic, dar de la hopuri am ajuns sa imi urasc seaua 🙂

La recomandarea GPS-ului trag la un hotel, unde conditiile par ok si ma bucur ca ma lasa din nou cu bicicleta in camera .

Comments

comments

Most Popular

To Top