Botswana

Cu vant din spate pana in Maun

Cycling towards Maun in Botswana comming from Nata with elephants on the road.

Parasesc Nata pe la ora 9 si ma bucur de un vant prielnic din spate. Pedalez cu spor, cu 25-30 kmh si simt ca zbor pe asfaltul usor valurit. In stanga si dreapta sunt numai ferme si foarte multe vaci, oi si magari.

Fusesem avertizat de catre receptionistul de la hotelul din Nata ca sunt inundatii si cam la 30 km distanta voi fi nevoit sa traversez o astfel de zona. Ma linistise ca sunt camioane de tractare care traverseaza cu oameni si masini de pe o parte pe alta.

Cand ajung la primele balti ma bucur sa vad ca nu sunt foarte mari si le traversez usor pe bicicleta.Ma si gandesc, uite pentru ce m-au speriat … Cat faceam cateva poze la drumul inundat vin si 3 masini 4×4 si oamenii se arata curiosi si incantati de povestea mea. Ma roaga sa imi faca o poza si accept cu conditia sa-i pozez si eu.

Dupa alti 10 km, aproape de satul Zoroga intalnesc adevarata inundatie. Incerc sa intru cu bicicleta insa dupa 20 metri decid sa ma intorc inapoi peste ca este prea adanca apa. Cred ca ajungea pe la 1 metru adancime pe alocuri. Ma uit cu aparatul foto si observ  in departare un grup de masini. Da, erau camioanele de tractare care aduceau masini pe malul unde stau eu.

Primul camion care ajunge transporta un Mercedes, si domnul din interiorul lui ma previne sa negociez bine tariful. Asa si fac, mi se cere 100 p**a dar reusescsa scad la 50 p**a. Oricum, destul de scump pentru maxim 2 km de drum inundat.

Ma sui cu Rih pe platforma si incerc sa ramanem amandoi in pozitie verticala cat timp camionul ne poarta catre celalalt mal. Ma simt ca pe un vapor si chiar sunt stropit cand un alt camion trece pe langa noi.

Din fericire ajung cu bine si pornesc mai departe, nu inainte ca soferul de pe camion sa dea si el o mica tura cu Rih .

Pe la amiaza vantul se opreste insa tot inaintez rapid. Pe la ora 3 ajung in Gweta si dupa ce fac cumparaturile la micul supermarket din localitate ma duc la o pensiune.

Aici vad preturile afisate pe o tabela, 700 p**a pentru o camera si 80 p**a pentru camping. Ma gandesc sa campez, insa patronul imi face o oferta de nerefuzat : din cauza inundatiilor nu are nici un musteriu si imi lasa camera la 250 p**a.

Conditiile sunt chiar de nota 10, foarte curat, restaurantul bun fara a fi scump deloc si o piscina mare si frumoasa in mijloc. Daca ar fi fost putin mai cald poate chiar as fi facut o baie in ea.

Dupa o noapte odihnitoare plec din nou la drum devreme de dimineata. Am de parcurs minim 130 km pana in Motopi unde nici macar acolo nu stiu daca voi gasi unde sa dorm. Incep ziua bine cu o pana. De fapt in ultimile zile mi se tot desumfla cauciucul pe spate chit ca am schimbat camera. La o inspectie atenta observ un mic fir de sarma in cauciuc pe care ma chinui sa-l scot afara.

Tot asa ma supara portbagajul, reparatia in Lusaka asupra lui cred ca a fost de mantuiala si tot pare sa se desfaca surubul care il tine. Ma opresc des sa il mai strang.

Soseaua ma poarta prin doua rezervatii : Nxai Pan si Makgadikgai Pans . De cateva ori ma intalnesc iar cu vechii mei prieteni, elefantii. Astept de fiecare data sa apara cate o masina, careia ii fac semn sa ma escorteze si pe mine. Cele mai mari emotii le-am avut la un grup de 5-6 elefanti cu tot cu puii dupa ei.

Ajung pe la ora 16 la jonctiunea cu Motopi, si decid sa ma abat catre acesta in cautarea unui loc sigur de campare sau al unei pensiuni. Din pacate in tot oraselul nu am parte decat de cerseala si de un mic supermarket de unde pot cumpara ceva de baut. In rest absolut nimic. Tinand cont ca ma agaseaza copii si vor p**a decid sa nu campez langa oras si ma intorc inapoi pe soaseaua A3. Am pierdut timp pretios facand ocolul in Motopi si merg cu viteza sporita inainte, cu speranta sa ajung pana se intuneca la poarta de control veterinar.

Nu observ si dau cu viteza in ditamai groapa. Gentile sar din suport si portbagajul se indoaie si surubul se smulege din cadru. Cat ma uit si contemplez dezastrul un domn cu ambulanta se opreste si imi spune ca mai am doar 20 km pana la porti si ca ar fi bine sa merg ca sunt animale noaptea pe drum.

Incerc sa strang din nou surubul la portbagaj insa se rupe inauntru. Din fericire ramane un ciot afara si fixez cumva portbagajul cu soricei. Trebuie doar sa fiu atent sa nu mai dau intr-o groapa. Usor de zis, dupa alt kilometru, alta groapa. Zboara gentile si una dintre ele se taie de discul de frana. Din fericire portbagajul inca rezista si merg mai departe. Renunt la sapca pentru ca ea mi-a blocat vederea in fata si nu am vazut groapa la timp. Drumul este ca dupa bombardament, insa pentru ca macar nu este trafic pot face slalom nestingherit.

La apus ajung la porti unde ma duc direct la un politist si il rog sa pun cortul la ei. Sunt obosit, am pedalat astazi peste 160 km. Omul isi intreaba comandantul si primesc aprobarea. Imi voi pune cortul intre ghereta lor si un mic magazin, la fix 5 metri de sosea. O sa fie ceva zgomot, insa macar am un loc sigur unde sa dorm. Fiecare autobuz care vine dinspre Maun este oprit, bagajele calatorilor sunt verificate si sunt pusi sa isi spele incaltarile intr-o solutie speciala.

Intre timp ma imprietenesc cu un politist foarte simpatic, Boikanyo cu care povestesc pana tarziu vrute si nevrute. Spre surprinderea mea, in ciuda zgomotului ma odihnesc destul de bine in cort. A doua zi, desi este ziua lui libera si ar putea sa doarma mai mult, Boikanyo este treaz si ma invita sa beau un ceai cu el.

Nu-l refuz insa insist sa aduc eu ceaiul. Il am cumparat din Tanzania si este de hibiscus. El nu a mai baut pana acum astfel de ceai si ii place.  Nu mai am mult ramas insa ii ofer doua pliculete si se bucura de ele.

Ne luam la revedere ca doi prieteni buni si pornesc mai departe catre Maun. Sunt foarte atent la fiecare denivelare si groapa, orice soc ma poate lasa cu portbagajul rupt. Ma bucur nespus cand dupa alti 70 km pedalati ajung in oras si trag la o mica pensiune.

Primesc un cort cu paturi inauntru si pretul este decent pentru Botswana : 200 p**a. Se pare ca am nimerit la locul potrivit, au aici un nene mai in varsta care are o masina de cusut si culmea, astazi chiar este ziua de cusut 🙂

Ii dau geanta mea taiata si mi-o coase foarte bine in trei locuri. Nu mai este rezistenta la umiditate, dar cred ca ploile s-au cam terminat. Ma costa 50 p**a si cred ca este un pret corect pentru cat s-a muncit.

Receptionistul incearca sa ma ajute cu o realatie care imi poate rezolva portbagajul. Filetul in care intra surubul este dus si ma gandesc ori sa umplu cu sudura si sa dau din nou filet prin ea ori sa dau un filet la o cota mai mare.

Relatia receptionistului pare neserioasa, si cand ajung la locul de intalnire imi spune ca nu are electrozi de aluminiu si inteleg ca totusi vine sa se uite. Dupa 20 minute de asteptare in care nu apare nimeni plec mai departe sa caut pe cont propriu.

Din fericire la un service auto gasesc exact ce am nevoie. Dau peste un atelier de strungarie complect echipat. Imi confectioneaza o bucsa adaptoare care se va infileta in cadru pe o cota mai mare insa imi va permite sa folosesc tot surubul original de 5 mm. Treaba pare bine facuta si ma costa doar 90 p**a. Singura problema ramasa este ca portbagajul s-a indoit, si desi l-am indreptat, fiind aluminiu ma astept sa nu mai fie la fel de rezistent. Din pacate in Maun nu exista nici macar un singur magazin de biciclete si nu pot gasi un inlocuitor. Pana in Windhoek in Namibia trebuie sa ma descurc cumva cu ce am.

Nu mancasem nimic astazi si nici ieri asa ca ma bucur sa gasesc o pizzerie unde mananc pe nerasuflate. Dupa aceea ma opresc la Choppies unde fac cumparaturile si ma retrag la pensiunea mea.

Aici tocmisem pentru doua zile, chiar nu credeam ca voi rezolva toate problemele intr-o zi, insa macar astazi voi avea o zi de relaxare si repaos.

 

 

Comments

comments

Most Popular

To Top