Iraqi Kurdistan & Turkey

Frumoasa Sanliurfa si cum turistii merg in Antalya, nu in Cizre !

Ne trezim de dimineata devreme. Nu ne-a deranjat nimeni desi suntem destul de aproape de drum. Strangem cortul si plecam mai departe. Cunoastem drumul, si anul trecut am biciclit pe aici pana in Mersin. Doar ca acum facem intr-o ora pe motocicleta cat intr-o zi cu bicicleta. Suntem mai rapizi si experienta este diferita … Imi dau seama cat de multe lucruri le ratam mergand mai repede dar si ca avem libertatea de a acoperi mai multe experiente, chiar daca mai superficial, intr-un timp mai scurt.

Dupa doar 100 km soseaua cu 4 benzi se transforma intr-o autostrada moderna si impecabila cu 6 benzi si multe tuneluri sapate prin inima muntilor. Ne oprim doar din cand in cand pentru benzina, iar cateodata ne bucuram de imensele restaurante din spatiile de servicii. Dupa Gaziantep trecem si peste raul Eufrat.

In Sanliurfa am vorbit cu Jay care ne va gazdui la el. Ajungem dupa-amiaza si ne da adresa de la biroul unde lureaza. Ne intampina cu un pahar de apa rece si ne invita sa-l urmam pana la el acasa.

Are un apartament mare si mobilat cu mult bun gust. Ne ofera camera de oaspeti si ne bucuram de un dus cald.

Pe seara iesim impreuna in oras. Mergem intai la masa, unde Jay ne imbie cu mancaruri traditionale. De aici mergem sa vedem Balikli Gol.

Acesta este locul care ne-a fascinat de acasa cand am planuit traseul si din cauza caruia am ales sa stam in Sanliurfa, sau Urfa cum o mai alinta localnicii. Este un parc mare, inconjurat de stanci abrupte, iar in mijloc se afla o piscina mare, plina cu pesti si strajuita de o moschee alba si mandra.

Legenda spune ca in acest loc profetul Abraham a fost aruncat in foc de catre regele Nimrod. Insa Allah a transformat flacarile in apa, iar bustenii arzand in pesti. De aici ii vine si numele, care inseamna lacul cu pesti in turca.

 

 

 

Este seara si locul este animat. Oamenii au iesit la plimbare si se bucura de o temperatura mai placuta decat ziua.

Intram si in moschea Mevlid-I Halil Magarasi, unde se afla si pestera in care a fost nascut profetul Abraham. Sunt lasat sa intru si sa fac si cateva poze. Intrarea este foarte joasa si trebuie sa intru pe vine.

Si stau si ma gandesc cat de similare sunt religiile noastre. Cate razboaie, cate atrocitati si totusi nu suntem asa de diferiti. Si crestinii cat si musulmanii au acelas crez, cum ca Nimrod poruncise ca toti copii sa fie ucisi, de frica ca sa nu fie dat jos de pe tron, iar mama profetului s-a refugiat in aceasta mica pestera unde a putut sa nasca in siguranta.

Parca plutim prin magia si frumusetea locului, insa este tarziu si maine avem o zi plina. Ne retragem cu Jay, nu insa inainte de a fi ademeniti la un desert cu adevarat dumnezeiesc. Jay ne spune ca este ceva special de al locului, si nici macar la Istanbul nu vom putea gasi asa ceva. E un fel de cataif de fistic si inghetat turceasca.

A doua zi ne luam la revedere de la extraordinarea noastra gazda, ne decoram motocicleta cu bagajul din dotare si plecam mai departe.

Dupa 150 km mergem paralel cu granita siriana. La nici 250 metri este teritoriul pentru care atatea factiune se lupta. Noi suntem in siguranta pe soseaua, fiind ocrotiti de doua randuri de garduri si foarte multe unitati militare.

 

De altfel, in dreptul fiecarei unitati militare traficul este deviat pe o singura banda e circulatie si controlat. Civilii sunt amabili, iar un baiat de la benzinarie vrea sa pozeze motocicleta. Este foarte bucuros cand il invit sa se urce pe African si sa-i fac o poza. Apoi ne facem inca una toti trei.

Suntem opriti abia in Nusaybin. Militarii sunt foarte circumspecti si nu stiu ce sa faca cu noi. Li se pare imposibil ca noi vrem sa mergem ca turisti in Irak. Ne controleaza bagajele, insa nu avem nimic suspicios. Cer sfaturi prin statie si in final ni se da unda verde sa mergem mai departe. Poate ca sa-si ceara scuze pentru discomfortul creat ne ofera apa si ne indruma sa dormim in Cizre unde sunt hoteluri mai bune si nu in Silopi. Ne sfatuiesc in cazul in care ne este foame sa mancam la un restaurant la nici 500 metri de aici. Asa si facem si ne bucuram de o masa in stil turcesc delicioasa.

Dupa inca 200 km ajungem la periferia orasului Cizre. Orasul este inconjurat de armata si sunt baricade peste tot. La punctul de control de intrare in oras suntem opriti.

Nici lor nu le vine sa creada. Un soldat ne zice ca turistii se duc in Antalya, in Mersin, nu in Cizre si Irak.

Ni se scotoceste iar prin bagaje si asteapta din nou informatii de la superiori. Le spun ca vrem sa intram in oras pentru ca militarul din Nusaybin ne-a spus ca aici gasim hotel mai bun. Asa aflu ca deja a vorbit cu respectivul si era la curent cu noi.

Dupa jumatate de ora de asteptare primim ok-ul de a intra in oras. Este usor de inteles de ce au fost asa suspiciosi si nu ar fi vrut sa ne lase sa intram in oras. Cu doar un an si jumate in urma aici au avut loc lupte armate intre PKK – o factiune ce lupta pentru independenta kurzilor din Turcia, si armata turca.

O mare parte din cladirile orasului au fost distruse, iar numarul de morti a fost de ordinul sutelor, fara a se sti o cifra exacta. Numai conform unor agentii straine au fost masacrati intr-o zi cel putin 150 civili intr-o pivnita. Reporterilor le-au fost puse piedici si cu greu s-a putut vedea dezastrul de aici si nici faptele exacte nu se cunosc inca.

Astazi orasul are doar cladiri noi sau refacute. Putinele case mai vechi poarta inca urme de gloante. Armata este prezenta peste tot in blindate sau patruland pe strada.

Mergem la singurul hotel. Arata bine, insa probabil din lipsa de turisti primim un pret acceptabil, mai ales ca avem si mic dejun.

Daca in calatoria mea africana gaseam aproape peste tot oameni care stiau limba engleza, unii chiar la perfectie, in Turcia cu greu gasesti pe cineva care sa te inteleaga. Nici cei de la hotel nu se dezic de la acest lucru si nu intelegem unde vor sa punem motocicleta. In final o lasam in fata hotelului, insa dupa jumatate de ora ne cheama sa o mutam.

Au incercat ei sa o ia pe sus si sa o mute, insa a fost prea greu probabil. Nu mi-au facut mare rau insa ma arat suparat. Ei o tin pe a lor sa parchez intr-o benzinarie peste drum, insa il invit pe patron sa ma conduca. Bine fac, ca asa se intelege el cu pompagiul.

Iesim seara sa ne plimbam. Toti se uita la noi cum s-ar uita probabil si conationalii nostri daca am fi negrii, cu bambus in nas si calare pe elefant pe Magheru. Nu avem multe obiective de vazut , si dupa ce cumparam un pepene mare si zemos ne retragem in camera. Trebuie sa ne odihnim, caci a doua zi vom traversa granita in Irak, si am fost preveniti ca poate dura chiar si 8 ore acest lucru …

Comments

comments

Most Popular

To Top
Read previous post:
La drum catre Kurdistanul Irakian

Drumul are grija de calator, insa si calatorul odata ce a cunoscut libertatea absoluta va simti nevoia sa se intoarca...

Close